CNS Cartel Alfa solicita modificarea Legii dialogului social pentru deblocarea negocierilor colective si protejarea salariatilor romani

 

Confederatia Nationala Sindicala ‘Cartel Alfa’ solicita modificarea rapida a Legii 62/2011 (Legea dialogului social), pentru deblocarea negocierilor colective si protejarea salariatilor români în fata ‘abuzurilor din ce în ce mai grave si mai numeroase ale angajatorilor’.

Cartel Alfa‘Modul si rapiditatea cu care a fost adoptata recent masura reducerii CAS pentru angajator a aratat ca, atunci când Guvernul si majoritatea parlamentara doresc un lucru, în ciuda tuturor criticilor si dificultatilor, acesta se poate realiza. Asteptam din partea Guvernului ca, în urma acestui Consiliu, sa aplice o masura de modificare rapida a Legii 62/2011 (Legea dialogului social), cel putin în privinta punctelor minimale înaintate de confederatiile sindicale, urgent necesare pentru deblocarea negocierilor colective si protejarea salariatilor români în fata abuzurilor din ce în ce mai grave si mai numeroase ale angajatorilor’, se arata într-o scrisoare deschisa adresata de confederatia sindicala Consiliului National al Partidul Social Democrat, care se va reuni la Craiova, pe 29 iulie.

În acest sens, o delegatie a Confederatiei Nationale Sindicale ‘Cartel Alfa’ va prezenta direct acest mesaj delegatilor la Consiliul National al Partidului Social Democrat.

Confederatia sindicala afirma ca în cei doi ani de guvernare nu au fost realizate intentiile si promisiunile de a repara ‘abuzurile guvernului anterior’ în privinta legislatiei muncii.

‘În februarie 2011, presedintele partidului, Victor Viorel Ponta, a semnat un acord cu patronatele si sindicatele în care se angaja ca, odata ajuns la guvernare, sa modifice legislatia muncii; Ati înlaturat un guvern si ati câstigat alegerile generale pe fondul profundei nemultumiri populare si cu promisiunea ca veti repara abuzurile guvernului anterior. Printre aceste abuzuri, cel mai grav, modificarea brutala, în defavoarea salariatilor, a legislatiei muncii, transformându-i în sclavi moderni; Ati adoptat o rezolutie la Congresul PSD din aprilie 2013 pentru modificarea legislatiei muncii, în sensul deblocarii negocierilor colective si corectarea prevederilor care prejudiciaza salariatii (…) În doi ani de guvernare, nimic din toate acestea nu s-a realizat!’, se spune în scrisoarea deschisa a confederatiei sindicale. economica.net

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie