Ministrul Fondurilor Europene despre rezultatul raportului CE care plaseaza tara noastra pe locul doi la capitolul fraudarea fondurilor europene

 

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat luni ca toate proiectele aprobate pâna în 2011 în România sunt purtatoare de corectii financiare, de aici si rezultatul raportului Comisiei Europene care plaseaza tara noastra pe locul doi la capitolul fraudarea fondurilor europene.

Eugen Teodorovici„Daca citim raportul în întregimea sa o sa constatam ca nu este asa, acest loc fruntas vine din faptul ca România a trimis Comisiei Europene un numar mai mare de facturi, automat si suma de corectii este una mai mare, pentru ca toate proiectele aprobate pâna în 2011 sunt purtatoare de corectii financiare, iar pâna ele nu se vor termina aceste corectii nu vor înceta. Asta e explicatia cresterii valorii de corectii financiare pentru România, noi, la fiecare factura pe care o dam la Comisie aplicam o corectie financiara”, a declarat Teodorovici, dupa ce a participat la conferinta finala a campaniei de informare a beneficiarilor Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE), întrebat cum comenteaza raportul Comisiei Europene care plaseaza România pe locul doi la capitolul fraudarea fondurilor europene.

El a explicat ca se fac atât de multe corectii financiare din cauza erorilor la nivel de proiecte, fie prin necitirea corecta a regulilor proiectelor care se implementeaza pe fonduri europene, fie din rea intentie a celor care aplica pe fonduri, din zona publica si privata.

„Ca masuri pe care le luam pentru a împiedica aceste lucruri amintesc simplificarea sistemului. Avem nevoie de mai putine reguli, mai simple si mai clare, dar mai dure pentru cei care nu le respecta. E posibil sa interzicem acelor beneficiari care au avut probleme de acest fel sa nu mai aplice la fonduri europene pentru ca imaginea sa nu ne mai fie afectata, vor fi facute verificari mai clare, mai dese, acolo unde beneficiarii dovedesc ca au o problema în acest sens, iar in zona publica, unde ar fi principala problema, institutiile care au avut probleme pe partea de proceduri interne au facut schimbari, exista un cumul de factori în zona de achizitii publice care a fost principala zona în care România a fost afectata, unde au fost schimbarile necesare, iar regulile au fost facute altfel”, a completat Teodorovici.

În ce priveste cele 109 fraude cuprinse în raportul pe 2013 în agricultura, ministrul Fondurilor Europene a precizat ca România raporteaza de multe ori neregulile ca fiind si fraude, iar dupa verificari ale Comisiei se dovedeste ca multe dintre fraudele raportate au fost de fapt doar nereguli.(A — autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie