Guvernul a aprobat noi norme privind programele de master pentru studenti
Guvernul a aprobat miercuri în sedinta o noua hotarâre privind domeniile de studii universitare de master acreditate, programele de studii si numarul maxim de studenti care pot fi scolarizati în anul universitar 2014 – 2015, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educatiei, aceasta hotarâre actualizeaza hotarârea Guvernului nr. 581/2013, prin includerea domeniilor si programelor de studii universitare de master evaluate de ARACIS în perioada care a trecut de la publicarea HG 581/2013.
Programele vor putea fi scolarizate în anul universitar 2014-2015.
‘Actul normativ recent aprobat contine 98 de programe de studii universitare de master noi, 95% dintre acestea fiind încadrate în domenii de studii universitare de master deja existente în structura institutiilor de învatamânt superior. Alte 52 de programe de studii universitare de master au fost eliminate din structura institutiilor de învatamânt superior, la solicitarea institutiilor de învatamânt superior, ca urmare a restructurarii ofertei de scolarizare’, se mai arata în comunicat. Filip Stan, romaniatv.net
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!