Procurorii DIICOT in colaborare cu autoritatile judiciare franceze efectueaza perchezitii la falsificatori de carduri

 

Procurorii DIICOT efectueaza miercuri 112 perchezitii domiciliare în Craiova, Pitesti si Bucuresti, în cadrul unei actiuni ce vizeaza destructurarea unei grupari specializate în fraudarea de carduri bancare si trafic cu etnobotanice.

perchezitii1În paralel cu ancheta din România, autoritatile judiciare franceze efectueaza perchezitii si în Paris, la alti membri ai gruparii, care desfasurau actiuni de skimming.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, membrii gruparii au instalat fraudulos un program informatic (malware) în sistemul informatic folosit si pentru servicii copy-shop de un agent/subagent de transferuri monetare, aflat de regula în tari din centrul si vestul Europei (Marea Britanie, Germania, Austria, Belgia, Norvegia), sistem informatic pe care au ajuns astfel sa-l controleze de la distanta.

Prin intermediul altui sistem informatic (de exemplu, telefon mobil) au fost introduse în sistemul informatic infectat/controlat de la distanta date informatice nereale privind expedierea unei sume de bani de catre un expeditor fictiv catre un beneficiar real care ridica banii de la un alt agent, de regula din România.

Paguba a fost suportata fie de francizor — agentul/subagentul al carui sistem informatic a fost efectiv controlat, fie chiar de societati internationale de transfer monetar, de regula pentru sume de bani mai mari, raportat si la bonitatea agentului/subagentului implicat.

Pâna în prezent, a fost determinata o paguba de peste 800.000 dolari numai la un francizor.

O parte dintre membrii gruparii desfasurau si activitati de skimming, falsificare de instrumente de plata electronica si punere a lor în circulatie prin retrageri frauduloase de numerar.

Banii obtinuti au fost investiti în bunuri mobile si/sau imobile ori depusi în conturi bancare sau transferati prin intermediul societatilor de transfer monetar, în scopul de a li se ascunde originea ilicita.

Unul dintre membrii gruparii si-a constituit în paralel o retea de procurare, preparare si distributie produse susceptibile de a avea efecte psihoactive (ce contin 5F-PB22, un cannabinoid sintetic, substanta psihoactiva noua în întelesul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului Europei).

La perchezitii au luat parte politisti din cadrul Brigazilor de Combatere a Criminalitatii Organizate Craiova, Bucuresti, Pitesti, precum si lucratori de la Inspectoratul Judetean de Politie Dolj, de la Inspectoratul Judetean al Jandarmeriei Dolj, Gruparea de Jandarmi Mobila Craiova.

Întreaga actiune a beneficiat de sprijinul EUROPOL.

La sediul DIICOT — Serviciul Teritorial Craiova urmeaza sa fie duse pentru audieri peste 100 de persoane, majoritatea beneficiare ale sumelor de bani transferate fraudulos prin instalarea programului informatic malware.(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Nita), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie