Vanzarea-cumpararea de terenuri in extravilan. Aspecte problematice
Desi au aparut deja unele comentarii pe marginea Legii nr. 17/2014 privind unele masuri de reglementare a vânzarii-cumpararii terenurilor agricole situate în extravilan, consideram util sa prezentam câteva consideratii legate de acest act normativ, speram utile pentru constientizarea consecintelor sale. Am începe prin a aminti asteptarea obisnuita ca un act normativ pretinde o forma coerenta, apta sa îi substantializeze fondul de norme si principii, un limbaj articulat, lipsit de ambiguitati, precum si solutii juridice conforme cu logica dupa care a fost construit actul normativ respectiv. Absenta acestor calitati expune raporturile juridice nascute în baza legii unor riscuri si consecinte imprevizibile.
Or, credem ca o simpla lectura a Legii nr. 17/2014 si a celor trei Norme Metodologice ce o însotesc evidentiaza minusuri, necorelari si optiuni legislative contradictorii, de natura sa creeze dificultati în practica si sa impuna celor implicati (parti contractante, autoritati publice, avocati, notari si registratori de carte funciara) eforturi suplimentare în întelegerea si aplicarea normelor legale, precum si în evitarea consecintelor neintentionate ale legii. Fara a avea pretentia alcatuirii unei liste complete, vom prezenta, în cele ce urmeaza, o serie de aspecte ce pot sa produca îngrijorari sau, cel putin, preocupari în mediul juridic:
Este semnificativ faptul ca, la distanta de doar o luna de la data intrarii în vigoare a legii, legiuitorul a intervenit cu patru amendamente relativ utile, dar care sugereaza o concepere initiala precara a unui instrument normativ menit sa reziste în timp. În plus, interventia corectiva timpurie, departe de a consolida imaginea unei linii politice clare a statului în materia vânzarii de terenuri agricole (cu efecte dincolo de granitele României), indica ezitari nelinistitoare si incertitudini asupra viitorului. Este, astfel, legitim sa ne întrebam cât de curând ne putem astepta la urmatoarea amendare a legii, ce s-ar putea suprapune cu proceduri si acte de vânzare aflate, în acel moment, în plina derulare, ducând la probleme deloc neglijabile, de aplicare în timp a legii.
Citeste mai departe pe juridice.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!