Directoarea Directiei Protectia Copilului Teleorman si alti trei sefi ai institutiei sub control judiciar
Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au dispus punerea în miscare a actiunii penale si luarea masurii controlului judiciar fata de Floarea Alesu, director general al DGASPC Teleorman, acuzata de abuz în serviciu si instigare la fals intelectual, ambele în forma continuata.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES, aceeasi masura a fost luata si în cazul altor trei sefi din cadrul institutiei: Jenica Dumitru, sef al Serviciului Juridic Contencios Resurse Umane si Evaluare Initiala, Remus Ionut Boboc, sef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnici si Aprovizionare si Constantin Claudiu Balaban, sef al Complexului de Servicii destinat Copilului si Familiei.
Pe timpul cât se afla sub control judiciar, cei patru inculpati trebuie sa se prezinte la organul de urmarire penala ori de câte ori sunt chemati, sa informeze de îndata organul judiciar cu privire la schimbarea locuintei, sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte sunt chemati; sa nu paraseasca teritoriul României, decât cu încuviintarea prealabila a procurorului; sa nu se apropie si sa nu comunice, direct sau indirect, pe nici o cale cu ceilalti inculpati, precum si cu martorii din dosar; sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme.
„Inculpatilor li s-a atras atentia ca, în caz de încalcare cu rea-credinta a obligatiilor care îi revin, masura controlului judiciar se poate înlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive”, se precizeaza în comunicat.
Procurorii DNA au efectuat joi perchezitii domiciliare în Alexandria si Rosiorii de Vede, în cazul unei anchete ce vizeaza fapte savârsite în perioada 2005-2012 la DGASPC Teleorman.
Potrivit unor surse judiciare, Floarea Alesu, directorul DGASPC Teleorman, cerea câte 1.000 de euro de la familii interesate sa adopte un copil.
Anchetatorii au ridicat de la sediul institutiei mai multe documente.
Directorul DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, a declarat joi dupa-amiaza, ca nu a luat niciun ban pentru adoptii si ca nu s-au gasit dovezi care sa îi certifice vinovatia.
Floarea Alesu este director al institutiei din iulie 2006.(AS — autor: Madalina Cochinescu, editor: Cristina Tatu), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!