Ministrul Muncii da asigurari ca reducerea CAS la angajator nu va afecta fondul de salarii si nici pe cel de pensii

 

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, joi, la Brasov, ca reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator este posibila si va intra în vigoare la 1 octombrie, sustinând ca aceasta masura nu va afecta fondul de salarii si fondul de pensii.

rovana plumbÎntrebata cum comenteaza declaratiile lui Traian Basescu cu privire la reducerea CAS cu 5%, Rovana Plumb a spus ca vrea sa dea asigurari românilor ca nu exista niciun fel de risc în ceea ce priveste fondul de pensii si salarii.

”Da, este posibila reducerea contributiei la asigurarile sociale la angajator cu 5 la suta. S-au facut calcule, împreuna cu Ministerul Finantelor astfel încât prin introducerea acestei masuri de la 1 octombrie 2014 nu exista un impact pe fondul de salarii si pe fondul de pensii. Vreu sa îi asigur pe toti românii ca nu exista niciun fel de risc în ceea ce priveste fondul de pensii si salarii si vreau sa-i asigur si pe cei care reprezinta economia din România ca acest proiect
de lege si aceasta lege votata de Parlament va intra în vigoare“, a spus Plumb.

Ministrul Muncii a mai precizat ca legea privind reducerea CAS cu cinci puncte procentuale a fost adoptata de Parlament în unanimitate si nu este o masura electorala.

”Nu este odecizie electorala. A fost asumata de Guvern si de Parlament. Pentru a putea creste numarul de locuri de munca în România este nevoie de reducerea CAS, care este o masura fiscala ce si-a dovedit utilitatea si în perioada guvernarii lui Tariceanu, când în 2006, 2007 si 2008 a fost excedent la bugetul de pensii prin reducerea CAS cu 3 puncte procentuale, pe medie, în aceasta perioada“, a mai spus Ministrul Muncii.

Potrivit ministrului, toate statele membre din UE au deficite la bugetele de pensii, iar în momentul de fata deficitul în România este de 5 miliarde lei.

Guvernul a aprobat în luna iunie proiectul de lege care prevede reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator de la 1 octombrie. Numarul actual al salariatilor din România este de aproximativ 4,6 milioane. Proiectul a fost ulterior adoptat de Senat si Camera Deputatilor.

Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, ca vrea sa promulge reducerea CAS si ca va avea si o consultare cu FMI pe acest subiect, dar a precizat ca, daca solutiile Guvernului pentru acoperirea deficitului nu vor fi credibile, atunci va fi obligat sa retrimita legea în Parlament. Mihaela Gradinaru, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie