Efectele deciziei CCR cu privire la Legea Big Brother

 

La aproape doi ani de la intrarea in vigoare a legii Big Brother, magistratii Curtii Constitutionale au decis ca prevederile acesteia sunt neconstitutionale. Practic, in urma acestei hotarari, operatorii de telefonie si internet nu vor mai stoca datele abonatilor timp de 6 luni, asa cum sunt obligati in prezent. Decizia CCR vine ca urmare a invalidarii, in luna aprilie, a Directivei Big Brother de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene.

telefonie mobilaMagistratii Curtii Constitutionale au decis, in 8 iulie, ca legea prin care furnizorii de servicii telecom pot stoca timp de sase luni anumite date despre apelurile telefonice, sms-urile si mesajele electronice ale populatiei este neconstitutionala.

„Cu unanimitate de voturi, a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile Legii nr.82/2012 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de retele publice de comunicatii electronice si de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice sunt neconstitutionale”, se mentioneaza in documentul de presa al CCR.

Dupa cum a explicat, pentru AvocatNet.ro, Maria-Nicoleta Andreescu, Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), CCR s-a pronuntat in urma a doua exceptii de neconstitutionalitate invocate in procese aflate pe rolul instantelor.

In plus, adauga Andreescu, aceasta nu este prima hotarare de acest fel luata de CCR. Mai precis, o lege similara a fost declarata neconstitutionala de CCR prin Decizia nr. 1258 din 8 octombrie 2009.

Este vorba despre Legea nr. 298/2008, care nu prezinta diferente fundamentale fata de Legea nr.82/2012, intrucat ambele au implementat in legislatia nationala aceeasi directiva europeana, Directiva 2006/24/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 15 martie 2006 referitoare la pastrarea datelor generate sau prelucrate in legatura cu furnizarea serviciilor de comunicatii electronice accesibile publicului sau de retele de comunicatii publice.

Asadar, avand in vedere hotararea magistratilor, furnizorii de servicii telecom nu vor mai avea voie sa colecteze de la abonati informatii cu caracter personal.

Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si instantelor care au sesizat Curtea Constitutionala.

In ceea ce priveste aplicarea dispozitiilor acestei decizii, o explicatie gasim in Constitutia Romaniei. Potrivit legii fundamentale, dispozitiile legale constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale.

„Pe durata celor 45 de zile mentionate, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept, insa, inainte de publicarea deciziei in Monitorul Oficial, legea neconstitutionala nu este suspendata”, a mentionat, la solicitarea noastra, Andreea Lisievici, Senior Associate al Tuca Zbarcea & Asociatii.

Care sunt efectele deciziei CCR?

In primul rand, dupa cum a aratat Bogdan Manolea, Director Executiv al Asociatiei pentru Tehnologie si Internet (ApTI), nu mai exista o perioada anume in care vor fi pastrate datele. Potrivit Legii nr. 82/2012, declarata neconstitutionala, operatorii de telefonie si internet trebuie sa stocheze timp de sase luni anumite date despre apelurile telefonice, sms-urile si mesajele electronice ale populatiei.

Citeste mai departe pe avocatnet.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie