Plenul CSM a decis sesizarea Sectiei pentru Procurori in cazul a circa 100 de dosare pe numele lui Bercea Mondial
Judecatorul Horatius Dumbrava, membru al CSM, a anuntat miercuri ca Plenul CSM a decis, în unanimitate, sesizarea Sectiei pentru Procurori în cazul a circa 100 de dosare pe numele lui Bercea Mondial.
‘E o problema pe care am pus-o în discutia colegilor mei si a fost acceptata în unanimitate. Totusi, sa ne uitam în gura unui condamnat, care se pare ca are 100 de dosare date cu solutii de netrimitere în judecata, cel putin presa asta a relatat, e normal sa avem o verificare a Inspectiei Judiciare pe acest aspect. Sigur, Sectia de Procurori se va sesiza si va decide în consecinta’, a spus Dumbrava.
Totodata, a mai spus el, CSM a solicitat sesizarea Consiliul National al Audiovizualului în legatura cu declaratiile lui Bercea la adresa procurorului-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi.
‘Înteleg ca oricum doamna Kovesi a sesizat CNA, sper ca si în acest caz CNA sa lucreze si sa se pronunte, ca e alba, ca e neagra, dar trebuie sa se pronunte pentru ca lucrurile sunt foarte grave. Nu sunt afectate doar doua persoane, doamna Kovesi si doamna Stanciu, ci sunt afectate doua institutii, Înalta Curte si Directia Nationala Anticoruptie. În ultima perioada n-am mai primit rezultate de la CNA, nu stiu de ce, întrebati-i pe ei’, a adaugat Dumbrava.
CSM a decis miercuri admiterea cererii de aparare a imaginii justitiei în general, cererea de aparare a reputatiei profesionale si a imaginii publice a procurorului-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi si admiterea cererii de aparare a impartialitatii procurorilor din cadrul DNA fata de felul în care au fost preluate si comentate afirmatiile lui Bercea.
De asemenea, CSM mai decis sesizarea CNA cu privire la felul în care au fost preluate si comentate afirmatiile lui Bercea Mondial, în special la emisiunea ‘Sinteza Zilei’ de la Antena 3.(AS — autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Cristina Tatu), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!