Dosarul ICA. Dezbaterile vor fi reluate pe 4 august

 

Curtea de Apel Bucuresti i-a audiat luni pe o parte din inculpatii în dosarul privatizarii Institutului pentru Cercetari Alimentare (ICA), printre care se afla si Dan Voiculescu, urmând ca dezbaterile sa fie reluate pe 4 august.

dan voiculescuPâna la acel termen, avocatii trebuie sa depuna cereri în scris privind eventuale exceptii ridicate în dosar si schimbarea de încadrari ale faptelor inculpatilor.

Tot pe 4 august, judecatorii îi vor audia si pe ultimii doi inculpati din acest proces, Jean Catalin Sandu si Vlad Nicolae Savulescu.

În declaratia data pe parcursul a doua ore, Dan Voiculescu a sustinut ca nu sunt probe directe sau indirecte care sa îl incrimineze si ca procurorul de caz de la DNA a intimidat martorii în timpul anchetei. „Declar ca în acest dosar nu sunt niciun fel de probe materiale directe sau indirecte care sa ma incrimineze. Declar ca procurorul de caz intimida martorii si le spunea ca Voiculescu trebuie gasit vinovat. S-a stabilit un prejudiciu fals de 60 de milioane euro. Din materialul de urmarire penala au disparut 40 de volume. Una din infractiunile de care sunt acuzat nu are nicio legatura cu mine. Toate activitatile mele au fost transparente”, si-a început declaratia Dan Voiculescu.

În timpul audierii, judecatoarea Camelia Bogdan i-a cerut lui Voiculescu sa detalieze modul în care a ajuns sa aiba legatura cu ICA. „Imediat dupa 1990, eu am facut o analiza a sectoarelor economiei românesti care nu erau acoperite de cerere. Printre prioritati era presa. Setea de informatii, dupa o perioada lunga de cenzura, era foarte mare. Al doilea domeniu era cel al cercetarii”, a spus Voiculescu, subliniind ca astfel a înfiintat trustul de presa Intact si s-a asociat cu Institutul de Chimie Alimentara.

Întrebat de judecatoarea Camelia Bogdan cine „controla” Grivco sau trustul Intact, Dan Voiculescu a precizat ca el nu a fost nici director si nici administrator în aceste companii.

În sala de judecata a fost audiat si fostul presedinte al ADS Corneliu Popa. Acesta a sustinut ca nu l-a cunoscut pe Dan Voiculescu si nici nu a fost supus unor presiuni, pentru ca el oricum nu era membru de partid.

În opinia sa, presedintele ADS nu era raspunzator de privatizarea societatilor din subordine, ci directorii acelor societati.

Mai mult, Corneliu Popa a cerut sa fie testat cu poligraful.

Si fostul director al ICA Gheorghe Mencinicopschi a declarat ca este nevinovat si ca nu exista nicio proba împotriva lui. „Nu am avut nicio atributie în privatizarea ICA. Nu am obtinut niciun avantaj. Nu stiu cine a avut ideea transformarii ICA în societate pe actiuni, stiu ca s-a facut prin hotarâre de guvern. Nu cunosc care este diferenta dintre domeniul public si domeniul privat al statului. Precizez ca nu am avut nicio discutie cu Dan Voiculescu despre privatizarea ICA, ca nu a exercitat influenta asupra mea si ca nu am fost omul de casa a lui Dan Voiculescu, nici nu stiu unde locuieste”, a spus Mencinicopschi.

Presedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecata în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de actionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu si Compania (Grivco) SA Bucuresti, de membru al Adunarii Generale a Actionarilor si al Consiliului de Administratie ale ICA si de membru al AGA si director general al SC „Bioprod” SA Bucuresti. (AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stanescu), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie