Noi obiective pentru stimularea reciclarii si reducerii deseurilor pe intreg teritoriul UE

 

Comisia Europeana a declarat miercuri (2 iulie) ca are prevazute noi obiective pentru a stimula reciclarea si reducerea deseurilor pe întreg teritoriul Uniunii.
autorizatie de mediuPlanurile fac parte dintr-o initiativa mai mare numita „economie circulara”, în care produsele, în loc sa fie aruncate sunt reutilizate, reparate si reciclate, noteaza EUobserver.
Într-un proiect de directiva menit sa actualizeze legislatia privind gestionarea deseurilor, Executivul comunitar are în vedere ca pâna în 2025 sa se elimine depozitarea deseurilor reciclabile. Mai mult, Comisia cere statelor membre sa-si sporeasca eforturile pentru ca în anul 2030 ponderea deseurilor menajere reciclate sa ajunga la 70%. În cazul ambalajelor, acest procent ar trebui sa ajunga undeva la 80%, iar pentru hârtie si fier la 90%, în schimb pentru plastic obiectivul este de numai 60%.
Comisia are în calcul, însa nu impune statelor membre, si reducerea cu o treime a risipei alimentare si a deseurilor marine pâna în anul 2025. Ea recomanda incinerarea doar în cazul deseurilor nereciclabile.
Un asemenea efort va genera economii de 600 de miliarde de euro si va conduce la crearea a 180.000 de noi locuri de munca. De asemenea, se va opri cresterea productiei de deseuri, ce s-a ridicat la 2,5 miliarde de tone în anul 2011.

Cum stau tarile membre UE la capitolul reciclarea deseurilor

Numai 42% din aceste deseuri au fost reciclate, diferenta fiind depozitata sau incinerata, existând decalaje semnificative între statele membre. România se numara printre statele UE care stau cel mai prost la acest capitol, alaturi de Grecia, Letonia si Malta, procentul deseurilor aruncate depasind 80%. Exista însa sase tari europene unde acest procent nu trece de 3%, respectiv Germania, Austria, Belgia, Danemarca, Olanda si Suedia, celelalte state din UE situându-se între aceste doua extreme.
Daca obiectivele avute în vedere se vor realiza, UE îsi va putea grabi evolutia catre „economia circulara”, ce presupune ca refolosirea, repararea si reciclarea vor deveni ceva obisnuit. De altfel, comisarul european pentru mediu, Janez Potocnik, subliniaza ca aceasta tranzitie se impune daca Uniunea vrea sa ramâna competitiva „în lumea secolului al XXI-lea, a economiilor emergente si a milioanelor de noi consumatori”.

Ecologistii considera obiectivele UE mult prea ambitioase

Însa formatiunile ecologiste avertizeaza ca planurile Comisiei nu merg suficient de departe, ele având în vedere menajele, birourile si restaurantele, însa nu si deseurile industriale. Astfel, un reprezentant al Biroului european de mediu sugereaza ca este nevoie si de masuri stricte menite sa reduca incinerarea materialelor reciclabile si compostabile. Aceasta institutie atrage atentia si asupra necesitatii ca statele membre UE sa-si armonizeze modalitatile de calcul al ratei deseurilor reciclate, astfel încât procentele sa nu fie supraevaluate prin includerea si a altor materiale decât cele trimise la reciclarea finala.
Prin vocea eurodeputatului Benedek Javor, Verzii reproseaza Comisiei ca nu si-a ales bine prioritatile pentru ca, în opinia lor, principala prioritate trebuie sa fie prevenirea risipei prin stabilirea unor tinte ambitioase de reducere a acesteia. La rândul sau, directorul BusinessEurope, Markus Beyrer, crede ca propunerea Comisiei este prea simplista pentru a putea cuprinde întreaga complexitate a productiei, consumului si utilizarii resurselor. Diana Mateescu, curierulnational.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie