Motivarea condamnarilor in dosarul Zambaccian: Adrian Nastase a incercat sa impuna tacerea lui Octavian Cretu
Adrian Nastase era disperat sa împiedice aflarea adevarului despre importurile din China si un posibil control al averii sale si n-a avut nicio retinere sa actioneze în cel mai pur stil mafiot, încercând sa impuna tacerea persoanei care l-a „tradat”, respectiv a lui Octavian Cretu.
Aceste concluzii apar în motivarea deciziei prin care instanta suprema i-a condamnat definitiv pe sotii Adrian si Dana Nastase în dosarul privind importurile de bunuri din China, cunoscut ca dosarul „Zambaccian”.
În documentul citat, instanta arata ca Nastase era disperat sa ascunda adevaratul motiv pentru care a comis faptele penale si a actionat „în cel mai pur stil mafiot” atunci când a încercat sa impuna tacerea „tradatorului”, în speta a denuntatorului sau, Octavian Cretu.
„De asemenea, inculpatii Nastase s-au prevalat de situatia juridica aparenta a unui imobil care în realitate le apartinea (casa din strada …, de care au înteles sa se dezica public pentru a împiedica stabilirea raspunderii penale pentru infractiunea de luare de mita (…) si a zadarnici o eventuala cercetare a averii lor reale”, se arata în documentul citat.
Prin urmare, noteaza judecatorii ICCJ, „gravitatea faptelor deduse judecatii nu se rezuma la actele de coruptie pura comise de inculpati, ci include permanenta preocupare a acestora de obstructionare a aflarii adevarului atât cu privire la infractiunile de coruptie, cât si referitor la situatia lor materiala reala”.
„Aceasta conduita a fost adoptata atât în perioada în care au fost comise faptele de coruptie (si s-a concretizat în savârsirea unor infractiuni conexe sau prevazute de legi speciale), cât si dupa punerea lor sub învinuire (si s-a manifestat sub forma santajului comis de inculpatul Nastase Adrian)”, se mai arata în motivare.
Instanta suprema mai spune ca, în ce priveste infractiunea de santaj, „cele doua convorbiri ambientale purtate cu martorul Cretu Octavian dezvaluie disperarea inculpatului Nastase Adrian de a împiedica aflarea adevarului atât cu privire la faptele de coruptie comise în legatura cu bunurile achizitionate din China (pe care încearca sa le bagatelizeze), cât si cu privire la planul secund (care pare mai important pentru inculpat), al unei posibile declansari a controlului averii sale”.
„În acest context, inculpatul Nastase nu a avut nicio retinere de a actiona în cel mai pur stil mafiot, încercând sa impuna tacerea persoanei care ‘l-a tradat’ (asa cum însusi inculpatul s-a exprimat) prin dezvaluiri viitoare compromitatoare pentru aceasta, ce aveau însa sa fie facute nu de catre inculpat, ci de o persoana care, spre deosebire de partea vatamata Paun Ioan, a ales sa-i fie credincioasa pâna la capat (inculpata Jianu Irina Paula)”, se mentioneaza în motivare.
Numele lui Octavian Cretu, pe de alta parte, ar aparea, tot ca denuntator, si în cel mai nou dosar al lui Dan Voiculescu, potrivit unor surse judiciare. Cretu ar fi, astfel, unul dintre oamenii de afaceri pe care i-ar fi santajat Voiculescu, cu scopul de a obtine contracte de publicitate pentru trustul sau de presa.
Comisia de liberare conditionata de la Penitenciarul Jilava analizeaza daca Adrian Nastase poate fi eliberat din închisoare, dupa executarea unei treimi din pedeapsa, urmând sa faca o propunere, pe care o va trimite instantei. Fostul premier are dreptul sa ceara liberarea conditionata dupa ispasirea unei treimi din pedeapsa dat fiind ca are peste 60 de ani si ca a fost condamnat înainte de intrarea în vigoare a noilor coduri.
Adrian Nastase executa o pedeapsa de patru ani si sase luni de închisoare, dupa ce a fost condamnat în dosarele „Zambaccian” si „Trofeul calitatii. Catalin Lupasteanu, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!