Evaluare Nationala 2014. Rezultate finale dupa contestatii

 

Ponderea elevilor de clasa a VIII-a cu medie peste 5 la Evaluarea Nationala a crescut cu 0,34%, ajungând la 71,12 % dupa solutionarea contestatiilor, fata de 70,78% înaintea acestora, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educatiei.

afisare rezultate examenSituatia mediilor obtinute de absolventii clasei a VIII-a la Evaluarea Nationala 2014, dupa solutionarea contestatiilor depuse, a fost centralizata de Ministerul Educatiei, care a transmis miercuri datele.

Astfel, ponderea mediilor peste 5 a crescut cu 0,34%, de la 70,78% la 71,12%.

Comparativ cu anul 2013, se constata o majorare a procentului dupa rezolvarea contestatiilor. În anul 2013, înainte de contestatii, ponderea mediilor peste 5 era de 75,91%, iar dupa contestatii, a ajuns la 75,89%.

Pe discipline, cresterea procentrului mediilor peste 5 a fost sub 0,25, la Limba si literatura româna de la 72,93 la 73,01, iar la Matematica, de la 72,77 la 73,01. La Limba si literatura materna, cresterea a fost de 1,58%, de la 89,66% la 91,24%.

Pe discipline, dupa recorectarea lucrarilor, ponderea contestatiilor în urma carora notele s-au modificat în plus sau în minus este sub 40%.

Din totalul celor 19.650 de contestatii depuse, la Limba si literatura româna s-au înregistrat 14.557, la Matematica – 4.779, iar la Limba si literatura materna au fost 224.

Din totalul celor 19.650 de contestatii, mediile s-au modificat doar pentru 6.779 (34,66%). În cazul a 935 (13,79%) de lucrari s-a înregistrat o scadere a mediei, iar pentru 5.844 (86,21%) de lucrari a fost o crestere. Din cele 14.557 de contestatii depuse la Limba si literatura româna, doar pentru 5.681 (39,03%) media s-a modificat: pentru 4.880 (85,90%) a crescut, iar pentru 801 (14,10%) a scazut.

La Matematica, din totalul celor 4.779 de contestatii, media s-a modificat doar pentru 1.012 (21,18%), dintre care pentru 912 (90,12%) a crescut, iar pentru 100 (9,88%) a scazut.

La Limba si literatura materna, din totalul celor 224 de contestatii, media s-a modificat doar pentru 86 (38,39%), dintre care pentru 52 (60,47%) a crescut, iar pentru alte 34 (39,53%) s-a micsorat. Elvira Gheorghita, mediafax.ro

Cuvinte cheie: ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie