Deputatul Florin Popescu a fost trimis in judecata de procurorii DNA
Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au dispus trimiterea în judecata, sub control judiciar, a deputatului Florin Popescu, pentru ca a cerut zeci de tone de pui grill pe care le-a distribuit în scop electoral la alegerile locale din 2012.
El este acuzat de folosire a influentei, de catre o persoana care îndeplineste o functie de conducere într-un partid, în scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
În rechizitoriu, procurorii au retinut ca, în 2012, Florin Popescu, folosindu-si influenta si autoritatea ce decurgeau din functiile de presedinte al unui partid politic, organizatia judeteana Dâmbovita si vicepresedinte al aceleiasi formatiuni politice la nivel national, l-a determinat pe un denuntator sa-i remita mai multe foloase necuvenite.
„Acestea au constat în cantitatea de 60.992,2 kg pui grill, în valoare de 485.500 lei, pe care ulterior a distribuit-o, în scop electoral, cetatenilor din judetul Dâmbovita, cu ocazia campaniei electorale, pentru alegerile locale, din luna iunie 2012. În acea perioada, Florin Popescu a candidat si el pentru obtinerea unui nou mandat în functia de presedinte al Consiliului Judetean Dâmbovita”, se arata într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
Procurorii au constatat ca, în martie 2012, un intermediar i-a transmis denuntatorului ca se apropie alegerile locale si trebuie sa dea filialelor locale ale partidelor politice importante câte 250.000 euro.
„Denuntatorul i-a raspuns ca suma este prea mare, fiind dispus sa dea cel mult câte 100.000 euro, pentru fiecare partid politic important. La sfârsitul aceleiasi luni, Florin Popescu, care, la alegerile locale desfasurate în iunie 2012, a candidat pentru un nou mandat în functia de presedinte al CJ Dâmbovita, a organizat mai multe sedinte la sediul partidului, la care au participat atât persoane desemnate sa coordoneze campania electorala în colegiile stabilite la nivelul judetului, cât si candidatii acestei formatiuni politice la functiile de primar. Cu acele ocazii, el le-a comunicat ca, în perioada urmatoare, le va trimite alimente pentru a le distribui în scop electoral cetatenilor din localitatile unde îsi depusesera candidaturile”, sustin anchetatorii.
DNA precizeaza ca, în acest sens, în martie 2012, Florin Popescu s-a deplasat la sediul firmei denuntatorului, caruia i-a cerut o cantitate de circa 50.000 — 60.000 pui grill (60 — 80 tone), precizându-i ca o va distribui cetatenilor în scop electoral, lucru cu care acesta a fost de acord.
Citeste mai departe pe agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!