Motivarea CCR privind neconstitutionalitatea obligativitatii sedintei de informare cu privire la avantajele medierii

„Obligativitatea participarii la informarea despre avantajele medierii reprezinta o ingradire a accesului liber la justitie, deoarece se constituie intr-un filtru pentru exercitarea acestui drept constitutional, iar prin sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, acest drept este nu doar ingradit, ci chiar interzis”, se mentioneaza in Decizia CCR nr. 266/2014 si publicata în Monitorul Oficial nr. 464 din 25 iunie 2014.

Motivarea Curtii Constitutionale:

„Curtea retine ca, asa cum rezulta din coroborarea art. 2 alin. (1) cu alin. (12) din Legea nr. 192/2006, pentru a se adresa instantei cu o cerere de chemare in judecata, pentru litigiile in materiile prevazute de art. 601 alin. (1) lit. a)-f) din legea precizata, legiuitorul a instituit in sarcina justitiabilului o obligatie noua, si anume aceea de a se adresa in prealabil unui mediator, pentru ca acesta sa il informeze despre avantajele medierii. In aceste conditii, Curtea constata ca introducerea obligativitatii informarii asupra medierii este in contradictie cu art. 21 din Legea fundamentala.

Curtea retine, totodata, ca in preambulul Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii in materie civila si comerciala, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 136 din 24 mai 2008, se prevede ca „medierea ar trebui sa constituie o procedura voluntara, in sensul ca partile sunt ele insele responsabile de procedura si o pot organiza dupa cum doresc si incheia in orice moment.”

De asemenea, art. 3 lit. a) din directiva defineste medierea ca fiind un proces „in care doua sau mai multe parti intr-un litigiu incearca, din proprie initiativa, sa ajunga la un acord privind solutionarea litigiului dintre ele (…)”. […] Ca atare, dispozitiile acestei directive se refera doar la posibilitatea, si nu la obligatia partilor de a urma procedura medierii, deci nimic obligatoriu referitor la mediere si, cu atat mai putin, la procedura prealabila de informare cu privire la avantajele medierii.

In acest context, Curtea constata ca, desi atat legislatia nationala, respectiv Legea nr. 192/2006 si Codul de procedura civila [art. 227 alin. (2) teza finala], cat si Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European si a Consiliului consacra medierea ca fiind o procedura facultativa, alternativa si informala, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 prevede ca partile sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind avantajele medierii, sub sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, instituita de alin. (12) din acelasi articol. Asa fiind, desi medierea este facultativa, totusi sedinta de informare privind avantajele medierii este obligatorie.

Curtea apreciaza, totodata, ca reglementarea legala criticata, respectiv art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, prin care partile sunt obligate la parcurgerea procedurii de informare asupra medierii, rastoarna prezumtia irefragabila „nemo censetur ignorare legem”. Daca legea, in speta Legea nr. 192/2006, cu toate modificarile ei, este publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, potrivit acestui adagiu, cetateanul beneficiaza de prezumtia de cunoastere a legii.

Ca atare, nu este justificata o procedura speciala de informare asupra continutului unei atare legi. In mod indubitabil aceasta obligatie instituita sub orice sanctiune, nu doar sub aceea a inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, contravine dispozitiilor art. 21 din Constitutie, care prevad ca nicio lege nu poate ingradi exercitarea accesului liber la justitie.

Citeste mai departe pe avocatnet

Cuvinte cheie: Decizia CCR nr. 266/2014, Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 21 mai 2008, Legea nr. 192/2006, Monitorul Oficial nr. 464 din 25 iunie 2014, motivare CCR, neconstitutionalitatea obligativitatii sedintei de informare cu privire la avantajele medierii

Stiri mediere pe 15:56 felicia.taunean