Tribunalul Bucuresti a decis arestarea preventiva a lui Nicusor Constantinescu
Tribunalul Bucuresti a decis luni arestarea preventiva a lui Nicusor Constantinescu, dupa ce procurorii DNA au cerut înlocuirea controlului judiciar cu aceasta masura preventiva, pentru ca presedintele CJ Constanta nu a revenit în tara dupa ce a fost operat în SUA, decizia nefiind definitiva.
Instanta a admis cererea procurorilor anticoruptie de înlocuire a controlului judiciar cu arestul preventiv si a dispus emiterea pe numele lui Nicusor Constantinescu a unui mandat de arestare pentru 30 de zile.
De asemenea, Tribunalul Bucuresti a respins cererea avocatului presedintelui Consiliului Judetean (CJ) Constanta de încuviintare a parasirii tarii, formulata dupa ce procurorii au facut demersuri pentru arestarea preventiva a lui Nicusor Constantinescu, întrucât nu a revenit în tara la data stabilita în cadrul controlului judiciar, respectiv 11 iunie.
Decizia nu este definitiva si poate fi contestata la Curtea de Apel Bucuresti.
În cazul în care decizia de arestare preventiva dispusa de Tribunalul Bucuresti va fi mentinuta de Curtea de Apel, se va putea emite un mandat international de arestare pe numele lui Nicusor Constantinescu.
Avocatul lui Nicusor Constantinescu a aratat, luni, la Tribunalul Bucuresti, ca o eventuala întrerupere a tratamentului pe care îl urmeaza Nicusor Constantinescu în SUA, unde a fost operat, i-ar pune viata în pericol.
„Noi am prezentat un set de fotografii, care au circulat în presa, inclusiv saptamâna trecuta, care arata starea medicala grava, obiectiv vorbind, în ceea ce îl priveste pe domnul Nicusor Daniel Constantinescu, faptul ca acesta nu si-a încalcat cu rea-credinta obligatiile pe care le avea, în sensul ca acesta nu se poate deplasa în momentul acesta, cu drena pe care o are montata, pe o distanta asa de mare, dintre România si Statele Unite ale Americii. Am invocat faptul ca procurorul care a încuviintat parasirea tarii, începând cu data de 3 aprilie 2014, cunostea faptul ca domnul Constantinescu urmeaza sa suporte un tratament complex, care includea nu doar operatia care a fost deja realizata, ci si tratamentul cu radioterapie, care urmeaza sa fie realizat tot acolo, faza în care domnul Constantinescu se afla în momentul de fata”, a declarat avocatul Marius Mocanu, dupa terminarea procesului de la Tribunalul Bucuresti.
Avocatul a adaugat ca medicii din Statele Unite ale Americii, care se ocupa de îngrijirea lui Nicusor Constantinescu, spun ca orice întrerupere a tratamentului medical în momentul de fata „reprezinta un risc major pentru viata” lui Nicusor Constantinescu.
Presedintele CJ Constanta arata, într-un comunicat transmis prin intermediul avocatului sau, ca DNA îl acuza ca s-ar sustrage urmaririi penale si ca a cerut arestarea sa preventiva, desi el a fost operat si se afla într-un spital din SUA.
Citeste mai departe pe mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!