Operatori de turism despre costurile unei vacante in Brazilia la Campionatul Mondial de Fotbal

 

„Nu ne-am calificat, dar mergem în Brazilia“, si-au spus câteva zeci de români care au pus deoparte mii de euro ca sa mearga la cel mai asteptat eveniment sportiv al anului.

turism1Peste 600.000 de turisti la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia. Cel putin aceasta este ultima estimare publicata în presa internationala. Între acestia, s-au strâns „câteva zeci de români, nu mai mult de 100“, care au plecat prin agentiile de turism. „O cifra deloc exagerata“, spun turoperatorii. Se putea si mai bine.

Lucrurile ar fi stat cu totul diferit daca s-ar fi calificat si România, asteptarile turoperatorilor fiind de peste 1.000 de turisti români. „Agentiile ar fi venit cu oferte speciale, în contextul în care Brazilia este o destinatie foarte scumpa, mai ales în aceasta perioada“, spune Traian Badulescu, consultant în turism. Cu alte cuvinte, bugetul pentru o calatorie de acest gen ajunge la câteva mii de euro pentru o persoana: numai drumul pâna acolo costa mai mult de 1.000 euro (n.r.- echivalentul în dolari). Iar, tarifele la hoteluri si la restaurante sunt, în multe cazuri, duble fata de o perioada obisnuita.

„Cel putin sapte nopti“

„Cele mai multe solicitari din partea turistilor au fost pentru meciurile din semifinale si finalele Campionatului Mondial de anul acesta. Majoritatea pachetelor de servicii oferite includ cel putin sapte nopti de cazare, cu mic dejun la hoteluri de patru si cinci stele, biletele de avion, transferurile de la aeroport la hotel si retur, transferul la stadion pentru meciuri, dar si excursii si vizite la Corcovado, la statuia lui Isus. Valoarea medie a unui pachet de acest tip se încadreaza între 7.500 si 9.000 euro de persoana“, spune Madalina Grosu , product manager Happy Tour Group. Potrivit acesteia, au fost si clienti care au ales sa foloseasca aceasta ocazie pentru a cunoaste mai bine Brazilia ca destinatie turistica, optând pentru circuite de doua pâna la trei saptamâni. În acest caz, costul unui pachet de servicii poate ajunge la 15.000 euro de persoana.

Oricum ar fi, agentiile locale care vând aceasta destinatie au avut cresteri comparativ cu anii anteriori. „În 2014, am observat o crestere a cererii pentru Brazilia, asa cum era de asteptat. Rezervarile noastre pentru aceasta destinatie, în perioada iunie-iulie, au crescut cu 25% comparativ cu perioada similara a anului trecut“, spune si Alexandru Negrila – director Jeka Turism. Ca si în cazul Happy Tour, cei mai multi au cumparat sejururi de sapte-zece zile, aceasta fiind, de altfel, o perioada standard de sedere pentru Brazilia. „Trebuie luat în calcul zborul extrem de lung, de 12-13 ore, cu escala. Cea mai scumpa vacanta pe care am vândut-o pentru Brazilia a fost de aproximativ 4.000 de euro, pentru cazare, transport si transferuri. Tariful nu a inclus biletele la meciurile de fotbal“, puncteaza directorul Jeka Turism. Grosso modo, turneul final al Cupei Mondiale de Fotbal din Brazilia va genera venituri de 4,5 miliarde de dolari, potrivit secretarului general al FIFA, Jerome Valcke, citat de presa internationala. Ilinca Pop, capital.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie