Stare de incompatibilitate pentru presedintele Confederatiei Nationale Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu
Agentia Nationala de Integritate a constatat existenta starii de incompatibilitate în cazul lui Bogdan Hossu, membru titular în Consiliul de Administratie al Societatii Române de Radiodifuziune (SRR), deoarece acesta detine si alte functii, printre care presedinte al Confederatiei Nationale Sindicale „Cartel Alfa”.
Potrivit unui comunicat al ANI transmis miercuri, Bogdan Hossu detine simultan, începând cu data de 29 iunie 2010, calitatea de membru titular în CA al SRR si functiile de administrator, presedinte si membru în Consiliul de Administratie în cadrul mai multor societati comerciale, precum si functia de presedinte al Confederatiei Nationale Sindicale „Cartel Alfa” (angajat cu contract individual de munca pe perioada determinata, aferenta mandatului de presedinte), încalcând, astfel, dispozitiile art. 84, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003, potrivit carora „Functia de membru al Guvernului este incompatibila cu functia de administrator la societatile comerciale”.
De asemenea, în perioada 29 iunie 2010 — 1 septembrie 2011, Bogdan Hossu a detinut simultan cu functia de membru în CA al SRR si calitatea de membru al plenului Consiliului Economic si Social.
Conform art. 99, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003, „Persoanelor care exercita urmatoarele demnitati publice si functii publice de autoritate din cadrul autoritatilor si institutiilor aflate exclusiv sub control parlamentar: membrii comitetelor directoare ale Societatii Române de Televiziune, ale Societatii Române de de Radiodifuziune, li se aplica regimul incompatibilitatilor prevazut pentru ministri si, respectiv, secretari de stat”.
Totodata, conform art. 99, alin. (2), alin. (4), alin. (5) si alin. (6) din Legea nr. 161/2003, „Persoanele prevazute la alin. (1) pot exercita functii sau activitati în domeniul didactic, al cercetarii stiintifice si al creatiei literar-artistice; Persoanele care ocupa demnitatile publice si functiile publice de autoritate din cadrul autoritatilor si institutiilor prevazute la alin. (1), daca se afla într-un caz de incompatibilitate, vor informa, în termen de 15 zile, Biroul permanent al Camerei Deputatilor si, respectiv, Senatului; În termen de 60 de zile de la expirarea termenului prevazut la alin. (4), persoanele care exercita demnitatile publice si functiile publice prevazute la alin. (1) vor opta între aceste functii si cele care sunt incompatibile cu acestea, demisionând din functia care a generat cazul de incompatibilitate; Dupa expirarea termenului prevazut la alin. (5), daca starea de incompatibilitate continua sa existe, persoana care ocupa functia sau demnitatea publica este considerata demisionata din aceasta functie. Demisia se aduce la cunostinta Camerei Deputatilor si, respectiv, Senatului. Hotarârea Camerei prin care se constata demisia se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
ANI sustine ca Bogdan Hossu a fost informat despre declansarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum si drepturile de care beneficiaza, iar acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la aparare.(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Nita), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!