Ultimul termen in dosarul Loteria 1
Tribunalul Bucuresti urmeaza sa dea luni o sentinta în ultimul termen al dosarului „Loteria 1”, în care George Copos este acuzat de evaziune fiscala, dupa ce nu a platit taxele si impozitele pentru 36 de spatii comerciale închiriate, la suprapret, Loteriei Române. Copos a primit în prima instanta o pedeapsa de patru ani de închisoare, cu executare.
George Copos este judecat pentru evaziune fiscala, dupa ce Ana Electronic, compania sa, a vândut în 2004 mai multe spatii comerciale catre Loteria Româna. Anchetatorii precizeaza ca suma încasata a fost mult mai mica decât cea primita în mod real, statul fiind prejudiciat în acest caz cu aproximativ un milion de euro.
George Copos a plâns în sala de judecata la termenul din luna aprilie. Când a fost dus în sala cu catuse la mâini, George Copos a discutat câteva minute cu avocatii sai. Imediat dupa începerea sedintei de judecata, când s-a asezat pe banca din boxa acuzatilor, Copos a început sa plânga.
Presedintele completului a sesizat situatia si a întrebat ce se întâmpla, însa niciunul dintre aparatorii lui George Copos nu a putut oferi o explicatie.
George Copos se afla în prezent în închisoare, unde îsi ispaseste condamnarea în Dosarul Transferurilor. M.P. puterea.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!