40% din banii alocati investitiilor publice au fost taiati de autoritati
Autoritatile au taiat 40% din banii alocati investitiilor publice în primele patru luni din an. Desi sunt importante pentru dezvoltarea economiei, statul a facut investitii de doar 5,9 miliarde de lei, fata de 9,7 miliarde de lei în perioada ianuarie – aprilie 2013, potrivit datelor Ministerului de Finante.
În schimb, autoritatile au dat mai multi bani la capitolul bunuri si servicii, cu peste 7%. Banii au mers mai ales catre plata datoriilor la furnizorii de medicamente. Astfel, statul a cheltuit cu aproape doua miliarde de lei mai mult decât a încasat în primele patru luni ale anului. În ciuda scaderii investitiilor, ministrul delegat pentru buget sustine ca nu s-au taiat bani.
„Este adevarat ca sunt numeric mai putine investitii si sunt doua cauze. Principala cauza, în 2013 s-au platit arierate aferente anilor trecuti. În 2014 nu am mai avut ce arierate sa platim, pentru ca le platisem în 2013. Al doilea motiv tine de fiecare investitie în parte. Nu am taiat niciun ban de la investitii”, a explicat Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget. digi24.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!