Proiectul „CEO privat la stat” transformat intr-un esec platit din bani publici

 

Proiectul de management pri­vat la companiile de stat din sub­ordinea Ministerului Trans­porturilor, care s-a dorit sa fie o piatra de temelie a stra­tegiei de eficientizare a acestora, în contextul în care multe dintre ele re­pre­zentau adevarate gauri negre, s-a trans­format într-un esec platit din bani publici.

ceoDesi a avut un contract de 200.000 de euro cu PwC, George Butunoiu si avocatii D&B David si Baias pentru selectia de manageri privati pentru companii precum Tarom, Compania Nationala de Aeroporturi Bucuresti sau CFR Marfa, Ministerul Transporturilor a început în ultima perioada sa faca schimbari de management pe cont propriu aproape saptamânal, iar pe lista noilor sefi se afla nu doar persoane care au sau au avut activitate politica în cadrul partidului aflat la guvernare, ci si care nu au experienta care sa corespunda cu profilul profesional impus prin lege pentru managerii privati. Explicatii privind schimbarile nu au venit însa din partea Ministerului Trans­porturilor.

„Aici e marele semn de întrebare. Nu avem un tablou complet al situatiei, atât timp cât nu avem explicatii privind schimbarile. E clar ca exista unele lucruri care tin de aplicarea ordonantei (OUG 109/2011, care stabileste principiile guvernantei corporative – n.red.) care nu merg. Procesul de îmbunatatire a guvernantei la companiile de stat este laudabil, nu trebuie sa fie compromis de o comunicare deficitara“, spune analistul economic Aurelian Dochia.

În ultima luna, Transporturile au schimbat managerii privati la companii precum Tarom, Compania Nationala de Aeroporturi Bucuresti (CNAB) si CFR Marfa, fara a oferi prea multe explicatii cu privire la motivele care au declansat aceste noi numiri.

Tarom, spre exemplu, a trecut prin patru valuri de schimbari la nivel de conducere din noiembrie 2012 (când Eduard Heinzmann, actualul CEO „privat“ a fost numit în functie) si pâna în prezent, astfel ca actualul consiliu de administratie a ajuns sa fie condus de Gabriel Dumitrascu (seful Directiei de privatizare din Departamentul pentru Energie), iar din board mai fac parte alti manageri „privati“ precum Dante Stein (fost consilier al premierului Ponta), Razvan Filipescu (presedintele Auto­ritatii Nationale pentru Turism), Iulian Matache (secretar de stat în Ministerul Transporturilor), Radu Mihai Fleanta (pilot al Tarom), Toma-Dorin Cîmpeanu (fost secretar de stat în Ministerul pentru Societatea Informationala) si Dan Vale­riu Andrei (fost director în Ministerul Transporturilor, pe segmentul aviatiei). Niciunul dintre membrii board-ului (cu exceptia directorului general adus din Belgia) nu are experienta în conducerea efectiva a unei companii aeriene.

Operatorul aerian a terminat pe pierderi (circa 30 mil. euro) si anul trecut, echipa de manageri privati reusind doar sa diminueze aceste pierderi fata de anul anterior.

Christian Heinzmann ocupa pozitia de director general al companiei, pentru care primeste un salariu net de 10.000 de euro pe luna.

Citeste mai departe pe zf.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie