Timbrul de mediu. O noua categorie de autovehicule ar putea fi scutita de la plata taxei
La nicio doua luni de la ultimele modificari, actul normativ care reglementeaza timbrul de mediu ar putea fi actualizat din nou. Mai precis, potrivit unui proiect de act normativ lansat in dezbatere publica de Ministerul Justitiei, o noua categorie de autovehicule ar putea fi scutita de la plata acestei taxe.
Timbrul de mediu, ce inlocuieste vechea taxa de poluare, se plateste incepand din 15 martie 2013, fiind reglementat de OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule. Conform prevederilor instituite la acea data, timbrul de mediu este platit o singura data, atunci cand un autoturism este inmatriculat pentru prima data in Romania sau cand este reintrodus in parcul auto national, in cazul in care la momentul scoaterii sale din parcul auto national, proprietarului i s-a restituit valoarea reziduala a timbrului.
Documentul mentionat stabileste, de asemenea, ca aceasta taxa nu va fi platita pentru anumite autovehicule, dupa cum urmeaza:
- ce apartin misiunilor diplomatice, oficiilor consulare si membrilor acestora, precum si altor organizatii si persoane straine cu statut diplomatic, care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei;
- special modificate in scopul conducerii de catre persoanele cu handicap, precum si in scopul preluarii si transportarii persoanelor cu handicap grav sau accentuat;
- destinate a fi utilizate de fortele armate, fortele de securitate a statului, de politie, de jandarmerie, de politia de frontiera si de pompieri;
- destinate serviciilor de ambulanta si medicina, autovehiculelor speciale echipate corespunzator pentru acordarea ajutorului de urgenta, precum si autovehiculelor speciale destinate serviciilor de descarcerare si de stingere a incendiilor;
- confiscate;
- dobandite prin mostenire;
- incadrate in categoria vehiculelor istorice;
- destinate competitiilor sportive;
- donate institutiilor de invatamant, sanatate si cultura, ministerelor, altor organe ale administratiei publice, structurilor patronale si sindicale reprezentative la nivel national, asociatiilor si fundatiilor de utilitate publica
Lista masinilor pentru care nu se achita timbru de mediu a fost completata recent, prin Legea nr. 37/2014, in vigoare din 11 aprilie 2014. Astfel, incepand cu acea data, timbrul de mediu NU este platit nici de autovehiculele care transporta prescolarii si elevii, si nici de acele vehicule transferate cu titlu gratuit de la autoritati sau institutii publice altor autoritati sau institutii publice.
Citeste articolul integral pe avocatnet.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!