Inaugurarea Bursei de Cereale de la Corabia a intrat in linie dreapta

 

Inaugurarea Bursei de Cereale de la Corabia a intrat în linie dreapta, dupa ce, saptamâna trecuta, Consiliul Judetean Olt (CJ Olt) a aprobat înfiintarea societatii care se va ocupa de administrarea Bursei. Astfel, în sedinta de joia trecuta a CJ, a fost validat actul constitutiv al SC Bursa de Cereale SRL Corabia, companie la care vor participa în structura capitalului social Bursa Româna de Marfuri (50%), CJ Olt (25%) si Consiliul Local Corabia (25%). Conform vicepresedintelui CJ Olt, Marius Oprescu, acest pas a fost penultimul în ceea ce priveste proiectul Bursei de Cereale, utlima etapa constând în predarea amplasamentului si efectuarea primelor tranzactii cu cereale.

bursa de cerealeProiectul are valoarea de 8 milioane de lei, 2,7 milioane provenind din accesarea de fonduri europene, 420.000 de lei de la Guvern, iar aproape 4,9 milioane de lei de la CJ Olt. Potrivit oficialilor si reprezentantilor CJ, la Bursa de Cereale de la Corabia vor fi tranzactionate numai marfuri de calitate superioara, în acest sens fiind construit si un laborator pentru verificarea calitatii cerealelor. În prima faza, la Bursa de Cereale vor lucra cinci persoane, urmând ca, în decurs de doi ani de zile, numarul angajatilor sa ajunga la 13.

Chiar daca, la prima vedere, proiectul pare a avea implicatii importante la nivel national, trebuie mentionat faptul ca programul derulat în micutul oras-port al judetului Olt va fi unul local.

Asadar, în pofida faptului ca latura comertului cu cereale va cunoaste o deosebita dezvoltare, în special în zona de sud a tarii noastre, efectele acestei burse la o scara mai mare, de nivel european, sunt aproape nule. Specialistii sunt de parere ca principalul beneficiar de pe urma înfiintarii Bursei de cereale va fi chiar orasul Corabia, care s-a confruntat în ultima perioada cu serioase probleme, precum saracirea populatiei sau procentul foarte mare al somajului. În acest sens, locuitorii orasului Corabia privesc investitia de aproape doua milioane de euro ca pe o importanta gura de oxigen pentru întreaga regiune.

Aceasta este a patra încercare de înfiintare a unei burse a cerealelor de la noi din tara, dupa ce autoritatile au esuat în cazul unor proiecte asemanatoare în orase mult mai importante precum Braila, Constanta sau Galati. Vlad Pîrvu, bursa.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie