Unde merg romanii in vacanta in 2014?

 

În prag de sezon estival, majoritatea românilor care au planuri pentru perioada concediilor si vacantelor au prospectat deja ofertele turistice din tara si din strainatate si chiar si-au achizitionat pachete turistice pentru locurile unde vor sa se relaxeze în aceasta vara.
concediuÎn ceea ce priveste destinatiile externe, potrivit unui studiu realizat de portalul Vola.ro, peste 70% dintre românii care vor sa plece într-o vacanta de vara de o saptamâna în strainatate cauta pachete care costa 250-300 de euro (incluzând cazare si transport cu avionul), 25% au un buget de 300 – 400 de euro, iar restul de 5% sunt dispusi sa plateasca chiar si 1.000 de euro pentru o vacanta. „Multi români vor, initial, sa plateasca 250-300 de euro pe o vacanta, din cauza veniturilor scazute, dar daca gasesc oferte care sa-i încânte, sunt dispusi sa faca sacrificii si sa aloce pâna la 400 de euro. Pentru a se încadra în aceste tarife, multi încep sa caute din timp pachete turistice sau vâneaza ofertele speciale. Daca stai sa urmaresti pe internet, gasesti oferte foarte bune si pentru bugetele mai mici”, a declarat, într-un comunicat remis redactiei, Ioana Balanescu, Manager Turism Vola.ro.
Turistii pot gasi pachete ieftine, construite cu zboruri low cost, variante cu transport individual pentru litoralul din Bulgaria, dar si oferte all inclusive si chartere în diverse destinatii de vara.
Cele mai ieftine pachete de o saptamâna, incluzând cazare, zbor cu avionul si asigurare medicala, pot fi cumparate în Grecia de la 294 euro pe persoana, Turcia (de la 325 euro), Italia (434 euro), Spania (452 euro) si Portugalia (641 euro). Preturile sunt calculate pentru un adult cu cazare în camera dubla. „Cu toate acestea, exista o categorie de români care prefera destinatiile mai scumpe. Cererea pentru Dubai a crescut chiar daca destinatia nu este printre cele mai ieftine. Dar si aici avem oferte speciale unde un pachet costa chiar si de la 315 euro/persoana”, a mai declarat Ioana Balanescu.

Bulgaria pierde din popularitate

Consultantul în turism Traian Badulescu a declarat, pentru Curierul National, ca acestea sunt mediile pietei, costul unui sejur de o saptamâna, de exemplu în Grecia, este de circa 600 de euro. Acesta a remarcat o crestere neasteptata pentru Grecia si Turcia si nu neaparat doar pentru pachete turistice mai ieftine. „Grecia creste foarte puternic anul acesta, mai ales dupa ce în ultimii doi ani au fost afectati de protestele de aceasta tara. În Grecia, valorile pachetelor sunt mai mici, deoarece este o tara care are foarte multe de oferit. Este o destinatie unde ai ce face în afara hotelului. Ai plaja, ai ce vedea, sunt multe locuri de vazut. În aceste conditii, multi nu îsi iau pachetele all-inclusive, tocmai pentru ca nu stau la hotel. Majoritatea merg la vile sau iau pachete cu mic-dejun sau în regim demipensiune. Pentru ca lumea se plimba, ies într-o seara la o taverna, într-o alta seara merg în alta parte. Totodata, se poate observa o crestere semnificativa a rezervarilor pentru Turcia si chiar în Antalia, unde preturile urca la 1.000 de euro în extrasezon pentru pachetele all-inclusive cu cazare la hoteluri de 4-5 stele. Dar în Turcia se poate merge cu 500-600 de euro de familie, în Kusadasi sau la Bodrum”, ne-a explicat Badulescu.
Consultantul ne-a mai dezvaluit ca Bulgaria a început sa-si piarda din atractivitate fata de români, iar rezervarile pentru destinatiile oferite de vecinii de la sud de Dunare sunt mult mai putine decât în anii anteriori. „Multi români au mers ani la rând cu familiile în Bulgaria si probabil ca acum vor sa vada si altceva. Din datele ANAT am vazut ca rezervarile au scazut cu 10%, fata de anul trecut”, ne-a mai spus Traian Badulescu. Adrian Ungureanu, curierulnational.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie