Ritmul de depunere al solicitarilor in programul Prima Casa a crescut la 140 pe zi

 

Bilantul la zi al Programului Prima Casa arata ca, în aceasta primavara, cel mai popular program guvernamental gestionat de FNGCIMM SA cunoaste o dezvoltare accelerata, ritmul de depunere al solicitarilor de garantare crescând în ultima luna la circa 140 solicitari/zi.

casaDe la începutul anului 2014, numarul de garantii acordate a fost de aproximativ 9.000, iar finantarile accesate au fost în valoare de cca 310 milioane euro, cu o valoare medie a finantarii accesate de cca 35.600 euro.

În topul pe judete în functie de numarul de solicitari primite se gasesc: Municipiul Bucuresti cu 28% din total, judetul Ilfov cu 7,9%, judetul Cluj cu 7,1 %, judetul Timis cu 5,9 % si, apoi, judetele Constanta, Brasov, Sibiu si Iasi cu procente mai mici.
Statistic, situatia indica preferinta pentru imobile cu 2 camere, 51% dintre solicitari, si pentru imobile cu 3 camere – 29%.

Garsonierele si imobilele cu 4 camere si peste au fost solicitate de 11%, respectiv 6% dintre clienti. Majoritatea garantiilor acordate, 56%, sunt mai mici de 40.000 mii Euro (23% sunt peste 50.000 Euro si 19% sunt cuprinse în intervalul 40.000 – 50.000 Euro). În fine, 30% din valoarea garantiilor acordate a fost destinata achizitiei de imobile construite între anii 2008-2014.
La nivelul anului 2014, a fost alocat deja bancilor participante în program un procent de circa 95% din cele 1,2 miliarde lei, puse la dispozitie de Guvern.

Pâna la data de 27.05.2014 FNGCIMM SA a acordat aproximativ 115.000 de garantii, contracte încheiate în perioada 2009-2014, valoarea finantarilor sustinute fiind de circa 4,4 miliarde Euro. economica.net

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie