Motivarea Tribunalului Bucuresti privind admiterea cererii de contopire a pedepselor primite de fostul premier Adrian Nastase
Un judecator de la Tribunalul Bucuresti considera ca nu se impune adaugarea unui spor de pedeapsa în cazul fostului premier Adrian Nastase, sustinând ca cei patru ani de închisoare sunt suficienti pentru a „produce transformari reale si profunde ale constiintei si modificari statornice, de durata, ale comportamentului acestuia”.
Tribunalul Bucuresti a dat publicitatii luni motivarea deciziei din 8 mai, prin care a fost admisa cererea de contopire a pedepselor primite de fostul premier Adrian Nastase în dosarele „Zambaccian” si „Trofeul calitatii”, urmând ca acesta sa execute pedeapsa rezultanta de patru ani închisoare, fara ca instanta sa-i adauge un spor de pedeapsa.
„Tribunalul apreciaza ca lipsa antecedentelor penale (evident anterior momentului comiterii celor trei infractiuni de catre condamnat), micromediul persoanei condamnatului, relatiile acestuia pe diferite planuri — cu ambianta sociala, în cadrul acestor din urma aspecte un loc central ocupându-l gradul integrarii sociale sub multiplele sale aspecte: profesionala, familiala (neputând fi indiferente sub aspectul caracterizarii persoanei si implicit al individualizarii pedepsei globale, aspecte ca atitudinea condamnatului fata de membrii familiei sale, modul în care se îngrijeste de întretinerea si educatia copiilor, atmosfera creata în cadrul familiei, grija fata de patrimoniul familiei), cultural — obsteasca (nivelul de pregatire culturala si politico—ideologica, participarea la viata culturala si la actiunile sociale generale, atitudinea fata de îndatoririle sociale, gradul de aderare la procesul cresterii omului responsabil), conduita condamnatului dupa comiterea faptei (prezentarea acestuia în fata organelor de urmarire penala si instantelor de judecata, faptul ca petentul nu a încercat sa se sustraga de la urmarire penala ori judecata, împrejurarea constând în aceea ca desi de la momentul comiterii ultimei infractiuni — anul 2006 pâna la cel al pronuntarii unei prime hotarâri definitive de condamnare — iunie 2012 a trecut o perioada mare de timp condamnatul nu a mai încalcat din punct de vedere penal normele de conduita sociala) sunt argumente care converg catre concluzia ca în prezenta cauza fata de condamnatul Nastase Adrian nu se impune sporirea pedepsei de baza si ca aceasta este suficienta în vederea asigurarii scopului pedepsei, fiind apta de a produce transformari reale si profunde ale constiintei petentului si pe cale de consecinta modificari statornice, de durata ale comportamentului acestuia (evident în raport de sfera ilicitului penal)”, se arata în motivarea data de magistratul Manuela Golea Mladin.
Pe 8 mai, Tribunalul Bucuresti a decis contopirea pedepsei de 2 ani închisoare primita de Adrian Nastase în dosarul „Trofeul calitatii” cu 4 ani închisoare primiti în dosarul „Zambaccian”, fara ca instanta sa adauge un spor de pedeapsa, urmând ca Nastase sa execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, plus 5 ani interzicerea unor drepturi civile.
Din cei patru ani vor fi scazute perioadele petrecute de Adrian Nastase dupa gratii: 20 iunie 2012 — 18 martie 2013 (dosarul „Trofeul calitatii”) si 6 ianuarie 2014 — prezent (dosarul „Zambaccian”).
Decizia nu este definitiva si poate fi contestata de DNA.(A — autor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Nita), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!