Deponentii care si-au mutat banii de la CEC la BRD pentru achizitionarea unui autoturism Dacia vor fi despagubiti cu 100 milioane de lei

 

Statul va despagubi persoanele fizice care si-au transferat dupa 22 decembrie 1989 banii de la CEC la BRD pentru achizitionarea unui autoturism Dacia în limita unui plafon de 100 milioane de lei, prin emisiuni de titluri de stat, prima fiind lansata pe 4 august, cu scadenta la o luna, fara dobânda.

Dacia 1310Decizia a fost luata de Guvern prin hotarâre aprobata în sedinta de marti.

Actul normativ prevede si majorarea cu 222.231 de lei a valorii totale a despagubirii pentru persoanele fizice care au depus bani la CEC pâna la 15 februarie 1992 pentru achizitia de masini Dacia.

Suma suplimentara reprezinta cumulul despagubirilor rezultate din necesitatea recalcularii despagubirilor acordate pentru patru deponenti, din neincluderea în lista initiala a unui deponent, precum si a despagubirilor rezultate din sase hotarâri judecatoresti executorii.

Valoarea totala a despagubirii stabilita printr-o ordonanta de urgenta din 2007 a fost de 759,78 milioane lei, reprezentând cumulul despagubirilor calculate de CEC prin indexarea, de la data depunerii pâna la 31 iulie 2007, a sumelor existente în cele 37.462 de depozite constituite, cu indicii preturilor de consum comunicati de Institutul National de Statistica, din care se deduce dobânda legala bonificata de CEC pe perioada în care a fost acordata.

Deponentii au beneficiat la 30 octombrie 2008, în baza ordonantei din 2007, de acordarea efectiva a despagubirilor calculate.

Suma suplimentara va fi asigurata de Ministerul Finantelor Publice printr-o emisiune de titluri de stat pe numele CEC Bank lansata tot la 4 august si rascumparata la 3 septembrie.

Pentru cei care si-au transferat banii de la CEC la BRD, statul a prevazut despagubirea printr-o lege din 2008, însa nu a putut fi pusa în practica din cauza unor necorelari legislative.

Pentru a-si recupera banii, deponentii trebuie sa se prezinte în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotarârii de Guvern la o agentie BRD cu documente doveditoare în original ale sumei depuse la CEC, un act de identitate valabil, acte de stare civila, procura speciala autentificata pentru a face dovada mandatului, certificat de mostenitor si alte documente legale, dupa caz, precum si declaratie pe proprie raspundere autentificata notarial ca nu au încasat despagubirea.

În ceea ce priveste impactul asupra bugetului general consolidat, Finantele mentioneaza în nota de fundamentare ca titlurile de stat emise pentru acoperirea financiara nu reprezinta plati din bugetul de stat, ci determina doar majorarea datoriei publice guvernamentale cu suma de 100 milioane lei si ca, prin emiterea de titluri de stat cu scadenta la o luna, se majoreaza cu aceeasi suma volumul refinantarilor titlurilor de stat aferente lunii septembrie 2014 la nivelul estimat de un miliard lei.

Sumele reprezentând valoarea totala a despagubirilor acoperite prin lansarea emisiunii de titluri de stat rascumparabile la scadenta, la o luna de la lansare, conduc la cresterea datoriei publice, iar dobânda aferenta împrumutului de refinantare contractat de pe piata titlurilor de stat se va reflecta în bugetul de stat al anului în care acesta este scadent. mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie