Pachetul de servicii medicale de baza a fost aprobat de Ministerul Sanatatii

 

Ministerul Sanatatii a anuntat aprobarea pachetului de servicii medicale de baza si a Contractului-cadru 2014 – 2015, în sedinta de Guvern de astazi.

ministerul sanatatii“Este o masura importanta pentru sistemul de sanatate si pentru toti românii.Putem acum vorbi de o redefinire a pachetului minimal de servicii si a pachetului de servicii de baza în interesul pacientului. Pachetul de baza aduce ca noutate preventia, care va fi efectuata prin completarea unei riscograme. Vom putea astfel face preventie, lucru care va ajuta atât starea de sanatate a cetatenilor acestei tari, dar si întreg sistemul de sanatate”, a declarat marti ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu.

Astfel, Executivul a aprobat proiectul de Hotarâre de Guvern pentru aprobarea pachetelor de servicii medicale, de baza si minimal, si a Contractului-cadru care reglementeaza conditiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2014 – 2015.

Prin acest proiect de act normativ, în conformitate cu angajamentele asumate prin Programul de Guvernare si în cadrul acordului cu institutiile financiare internationale, se propune redefinirea pachetului minimal de servicii medicale si pachetului de servicii de baza.

“Principiile care au stat la baza procesului de redefinire a pachetului minimal de servicii si a pachetului de servicii de baza sunt reprezentate de îmbunatatirea accesului pacientilor la serviciile medicale furnizate de catre medicii de familie si medicii din ambulatoriul de specialitate si dezvoltarea serviciilor de preventie acordate în segmentul de asistenta medicala primara”, a explicat ministrul Sanatatii.

Vizite obligatorii la medicul de familie

“Punem un accent important, în premiera, pe preventie. Introducem pentru pacientii asimptomatici pâna la 39 de ani o vizita obligatorie la medicul de familie, cel putin o data la trei ani, iar pentru cei dupa 40 de ani – prezenta anuala la medicul de familie”, a mai spus Banicioiu.

Pentru asigurarea sustenabilitatii implementarii pachetelor de servicii medicale a crescut finantarea pentru segmentul de asistenta medicala primara si ambulatoriul de specialitate pentru specialitatile clinice si paraclinice, astfel încât acestea sa furnizeze servicii medicale în regim ambulatoriu, la costuri reduse fata de cele acordate în regim de spitalizare, concomitent cu degrevarea spitalelor prin reducerea internarilor.

Citeste articolul integral pe curierulnational.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie