Procurorul general al Romaniei sustine ca justitia din Romania a demonstrat maturitate

 

Procurorul general al României, Tiberiu Nitu, a declarat, luni, ca justitia din România, în special prin intermediul Consiliului Superior al Magistraturii, a demonstrat maturitate si capacitate de a se autoguverna.

tiberiu nitu1„La 10 ani de la adoptarea celor trei legi care au permis o profunda reforma a sistemului judiciar, cred ca putem afirma ca justitia din România — în special prin intermediul Consiliului Superior al Magistraturii, folosindu-se de prerogative — a demonstrat maturitate si capacitate de a se autoguverna”, a afirmat Nitu la Conferinta Autoritatilor Judiciare din Regiunea Balcanilor, organizata sub auspiciile presedintiei române în exercitiu a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est.

Seful Ministerul Public a precizat ca România si-a propus ca obiectiv cresterea profilului Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), dar si o crestere a influentei sale la nivel regional prin promovarea unor initiative/proiecte regionale si prin furnizarea de expertiza în plan bilateral.

El a mentionat ca în acest an se împlinesc 10 ani de când România a adoptat Legea 317/2004 privind CSM, act normativ care i-a conferit rolul de garant al independentei justitiei.

„Organismul astfel creat, precum si mecanismul de control — fara ingerinte exterioare sistemului judiciar — au avut asigurate din start pârghiile necesare pentru a-si îndeplini rolul de garant al independentei justitiei. În ultimii ani, CSM si-a dezvoltat latura proactiva, devenind nu numai un real garant al independentei justitiei, ci si o institutie esentiala pentru întarirea statului de drept.
Consiliul apara judecatorii si procurorii împotriva oricarui act de natura sa aduca atingere independentei sau impartialitatii magistratilor în înfaptuirea justitiei. Totodata, Consiliul apara reputatia profesionala a magistratilor. Prin aceste doua componente, CSM din România actioneaza ca un veritabil scut pentru apararea independentei justitiei, magistratii fiind practic protejati împotriva oricaror ingerinte externe sau altor incidente de natura sa afecteze realizarea unui act de justitie independent, impartial, profesionist”, a spus Nitu.

Procurorul general a subliniat ca, în ultimii zece ani, CSM a preluat cele mai multe atributii executive referitoare la justitie, în principal cele care erau exercitate de catre Ministerul Justitiei.

„De la adoptarea Legii nr. 317/2004, CSM a gestionat, coordonat si controlat cele mai importante componente care asigura independenta justitiei si a judecatorilor si procurorilor: recrutare, formare, cariera (domeniul resurselor umane), control profesional, raspundere disciplinara”, a mai adaugat seful MP.

La final, el si-a exprimat speranta ca discutiile conferintei se vor dovedi extrem de utile pentru conturarea unor concluzii pertinente referitoare la modalitatile prin care consiliile judiciare pot contribui la întarirea sistemului judiciar si a statului de drept.(AS — autor: Madalina Cochinescu, editor: Florin Marin), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie