Impactul deciziei Curtii Constitutionale privind neconstitutionalitatea obligativitatii participarii la sedintele de informare privind medierea

 

Judecatorii Curtii Consitutionale au admis în data de 7 mai, cu unanimitate de voturi, exceptia de neconstitutionalitate a doua articole din Legea 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.

mediere-conferintaAstfel, primul articol declarat neconstitutional arata ca „daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind avantajele medierii, inclusiv, daca este cazul, dupa declansarea unui proces în fata instantelor competente, în vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor în materie civila, de familie, în materie penala, precum si în alte materii, în conditiile prevazute de lege”.
În continuare, judecatorii Curtii Consitutionale au decis este neconstitutional si articolul conform caruia „instanta va respinge cererea de chemare în judecata ca inadmisibila în caz de neîndeplinire de catre reclamant a obligatiei de a participa la sedinta de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecata, sau dupa declansarea procesului pâna la termenul dat de instanta în acest scop”.

Decizia care este definitiva si general obligatorie, urmeaza sa fie comunicata celor doua camere ale Parlamentului, Guvernului si Curtii de Apel Bucuresti.

Concret, despre ce era vorba? Prin Legea nr. 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, începând cu data de 15 februarie 2013 a devenit obligatorie procedura prealabila de informare privind avantajele medierii. Practic, înaintea de intentarea unui proces (în materii enumerate de lege, cum ar fi de exemplu dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul civil – în anumite situatii etc.), partile interesate trebuiau sa se înfatiseze la mediator care urma sa prezinte avantajele unei medieri fata de procesul în justitie.

Sedinta de informare privind avantajele medierii este gratuita, iar dovada participarii la aceasta fiind facuta cu certificatul de informare eliberat de catre mediator partilor, în vederea depunerii la instanta. În situatia în care instanta constata neîndeplinirea acestei obligatii, respinge cererea de chemare în judecata. La baza acestor prevederi a stat, desigur, intentia de degrevare a activitatii instantelor sufocate de numarul mare de dosare, considerându-se ca în anumite situatii, partile pot ajunge la o întelegere si pe cale amiabila, fara interventia statului.

Recenta decizie a Curtii Constitutionale declara deci neconstitutionale atât obligativitatea prezentarii la sedinta de mediere, cât si respingerea actiunilor de catre instanta, în situatia în care nu se depune certificatul, deci justitiabilii vor avea grija unei hârtii mai putin. Aceasta nu înseamna ca partile nu vor putea fi informate asupra medierii si mai departe, putând beneficia în continuare si de suspendarea procesului daca aleg aceasta modalitate de solutionare a conflictului. Mai mult decât atâta, aceasta decizie nu va afecta obligatia instantei de a recomanda si îndruma partilor solutionarea pe cale amiabila, asa cum este de altfel prevazut în art. 227 din noul Cod de Procedura Civila. Conform alineatului (2), judecatorul poate invita partile la acea sedinta de informare asupra medierii si poate recomanda chiar partilor sa recurga la procedura de mediere.

Din perspectiva justitiabilului, decizia reprezinta o grija si o sanctiune mai putin, dar nu reprezinta vreo rezolvare a problemelor sale care l-au adus în instanta. Pentru mediatori, aceasta decizie poate constitui sau nu o degrevare a activitatii, în masura în care aceasta sedinta de informare putea fi facuta, potrivit Legii nr. 214/2013, din luna iulie 2013 si de catre judecatori, avocati, notari sau consilieri juridici.

Decizia urmeaza a fi publicata în Monitorul Oficial, iar Parlamentul si Guvernul sunt obligate sa tina seama de ea si pe cale de consecinta, sa modifice legea. Mircea Comana, zf.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie