Primarul comunei Sascut, Cristinel Bostan si trei salariati E.ON Moldova, arestati preventiv

 

Primarul comunei Sascut, Cristinel Bostan, a primit, luni seara, din partea unei instante a Judecatoriei Bacau, dupa mai bine de cinci ore de dezbateri, mandat de arest preventiv pentru 29 de zile pentru continuarea cercetarilor într-un dosar penal deschis pentru coruptie si furt de energie electrica.

CatuseO decizie asemanatoare în acelasi caz au dat magistratii bacauani si pentru Ciprian Anisei, Claudiu Popovici si Marius Bogdan Chitescu, persoane având functii de conducere si control în cadrul societatii comerciale E.ON Moldova S.A.

Stefan Andries, proprietarul firmei Anca Rom din Bacau, este singurul dintre cei retinuti luni în acelasi dosar care urmeaza a fi cercetat în libertate, dar cu interdictie de a parasi localitatea.

„Exista date si probe din care rezulta indicii rezonabile potrivit carora, în perioada noiembrie 2013 — aprilie 2014, suspectii se fac vinovati de savârsirea unor infractiuni de coruptie si de serviciu, urmarind obtinerea de beneficii materiale sau favorizarea unor persoane”, sustin procurorii care ancheteaza cazul.

Avocatii celor patru arestati preventiv au declarat, pentru AGERPRES, ca vor face recurs la decizia judecatorilor bacauani.

„Clientul meu este urmarit penal pentru o asa-zisa acceptare a unei promisiuni indirecte. Ne-au fost prezentate niste frânturi din câteva interceptari telefonice, din care reiese ca persoana pe care o reprezint, Marius Chitescu ar fi facilitat rezolvarea unei contestatii depuse la sediul E.ON de catre un alt inculpat în dosar (Cristinel Bostan n.r.). Într-adevar, contestatia s-a rezolvat între timp, însa în comisia de reexaminare, fara a avea legatura cu cel pe care îl reprezint”, a declarat, pentru AGERPRES, avocatul Cristian Cojocaru, aparatorul inculpatului Chitescu Bogdan Marius.

Primarul comunei Sascut, Cristinel Bostan, a primit, luni seara, ordonanta de retinere pentru 24 de ore din partea procurorilor Parchetului de pe lânga Judecatoria Bacau, fiind cercetat pentru acte de coruptie, împreuna cu alte 13 persoane, oameni de afaceri si salariati ai S.C E.ON Moldova, adusi la audieri în cursul aceleiasi zile, dupa efectuarea a 14 perchezitii domiciliare în municipiile Bacau si Iasi, au declarat, pentru AGERPRES, surse din rândul anchetatorilor.

Referindu-se la acest caz, Departamentul de comunicare al E.ON România precizeaza, într-un comunicat remis AGERPRES, faptul ca fiind vorba despre o ancheta în derulare, conducerea firmei se abtine de la alte comentarii, pâna la o decizie definitiva a justitiei”, dar ca „a pus la dispozitia procurorilor toate informatiile solicitate necesare pentru derularea investigatiei”.

„Având deplina încredere în justitia din România, E.ON va continua sa coopereze cu autoritatile statului pentru bunul mers si finalizarea investigatiei”, se arata în comunicat.

E.ON România mai mentioneaza ca „aplica o politica de toleranta zero în ceea ce priveste furturile de energie electrica” si ca „este atât în interesul consumatorilor, cât si al companiei, ca orice consum fraudulos sa fie descoperit, dovedit si pedepsit, conform legilor în vigoare”.(AS — autor: Cornel Cepariu, editor: Marius Fratila), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie