Petrom scoate la vanzare 70 de proprietati cu o valoare estimata intre 8 si 10 miloane de euro

 

Programul de vânzare de active al Petrom se va derula în urmatorii doi ani si presupune vânzarea câtorva sute de active. „La runda“ din aprilie Petrom vinde 70 de proprietati cu o suprafata de 200.000 de metri patrati si cu o valoare estimata de ZF între 8 si 10 miloane de euro.

omv petrom ploiestiPetrom, singurul producator local de petrol si gaze, a scos la vânzare aproape 70 de proprietati printre care se numara terenuri, aparta­mente, sedii, un strand, o baza spor­tiva si un camin de nefamilisti, scopul principal al acestei campanii care va include si alte licitatii fiind concentrarea pe operatiunile specifice din domeniul sau de activitate.

Anunturile privind vânzarile de active ale Petrom sunt listate pe site-ul companiei, acolo unde exista o rubrica speciala în acest scop, Petrom Imobiliare, si un site, pe­tro­m­realestate.com, unde sunt organi­zate periodic licitatii.

„Vor mai urma si alte licitatii. În total, vor fi scoase la vânzare circa 700 de active iar programul de vânzare se va derula în urmatorii doi ani de zile“, au spus surse din piata.

Obiectul principal de activitate al Petrom este extractia hidro­car­burilor, dar înainte de 2004, anul în care guvernul Nas­tase a decis privatizarea celei mai mari companii din România, produca­torul de petrol si gaze era implicat într-o serie mare de activitati. Potrivit con­tractului de privatizare al Petrom, disponibil pe site-ul Minis­te­rului Economiei, firma avea circa 180 de obiecte de acti­vitate conform Clasi­ficarii Activitatilor din Economie Natio­nala (CAEN) printre care se numara cultivarea cerea­lelor, cultivarea legumelor, cultivarea fructelor, a nucilor sau a mirodeniilor, cresterea por­cinelor, fabricarea pâinii sau productia de ape minerale si bauturi racoritoare.

De la privatizare, com­pa­nia a vândut mai multe afaceri, cum ar fi cea cu ape mi­ne­rale, dar a închis si active pre­cum combinatul Dolj­chim sau rafinaria Arpe­chim. Roxana Petrescu, zf.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie