Aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea si functionarea curtilor de arbitraj de pe langa Camerele Notarilor Publici din Romania

 

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 277 din data de 15 martie 2014 a fost publicata Hotarârea Consiliului Uniunii Nationale a Notarilor Publici din România nr. 16/2014 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea si functionarea curtilor de arbitraj de pe lânga Camerele Notarilor Publici din România.

monitorul oficial al romanieiÎn conformitate cu prevederile Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, pe lânga Camerele Notarilor Publici se pot constitui si functiona curti de arbitraj.

Curtea de arbitraj este o institutie permanenta de arbitraj, neguvernamentala, fara personalitate juridica, independenta în exercitarea atributiilor ce îi revin, care functioneaza pe lânga Camera si care poate solutiona numai litigii izvorâte din actele si procedurile notariale.

Regulamentul de organizare si functionare al Curtii de arbitraj, precum si organele de conducere ale acesteia se aproba de Camere, pe baza regulamentui-cadru, aprobat de Consiliul Uniunii Nationale a Notarilor Publici din România.

Activitatea Curtii de arbitraj este coordonata de catre Consiliul de conducere al Curtii de arbitraj, care este format din presedinte, vicepresedinte, un secretar si 2 membri propusi de presedintele Camerei si aprobati de catre Colegiul director al Camerei, pe lânga care functioneaza Curtea de arbitraj.
Presedintele Consiliului este si presedintele Curtii de arbitraj, pe care o va reprezenta în relatiile interne si internationale.
Membrii Consiliului îsi exercita functia pe un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit.

Curtea de arbitraj solutioneaza litigiile izvorâte din actele si procedurile notariale, îndeplinite de notarii publici care îsi desfasoara activitatea în circumscriptia Camerei respective, în conditiile prevazute de regulament, de Codul de procedura civila, de regulile de procedura arbitrala stabilite de catre Camere, precum si de legile speciale în domeniu si de conventiile internationale la care România este parte.

Curtea de arbitraj se compune din arbitri aprobati de catre Colegiul director al Camerei, la propunerea presedintelui Camerei sau a Consiliului.

Poate fi arbitru persoana care îndeplineste urmatoarele conditii:
– are capacitatea deplina de exercitiu;
– este cetatean român sau cetatean al unui stat apartinând Spatiului Economic European sau cetatean al Confederatiei Elvetiene;
– cunoaste limba româna;
– este licentiat în drept;
– are o vechime în specialitatea studiilor de minimum 5 ani;
– se bucura de o buna reputatie profesionala;
– este apt din punct de vedere medical, fizic si psihologic, pentru exercitarea functiei.

juridice.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie