Comisia Europeana a adoptat noile Orientari privind ajutoarele publice acordate proiectelor energetice si de mediu 2014-2020

 

Comisia Europeana a adoptat în principiu, la data de 9 aprilie 2014, noile Orientari privind ajutoarele publice acordate proiectelor energetice si de mediu 2014-2020. Versiunea publicata pe site-ul Comisiei Europene are caracter informativ si poate suferi modificari pâna la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Noile Orientari vor abroga, începând cu data de 1 iulie 2014, Orientarile comunitare privind ajutorul de stat pentru protec?ia mediului, act publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C82 din 1 aprilie 2008.

energie-verdeStatele Membre vor avea la dispozitie un an de la publicarea noilor Orientari în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pentru a alinia schemele de ajutor de stat existente cu procedurile prevazute în Orientari, cu exceptia schemelor privind ajutoarele operationale pentru surse de energie regenerabila si cogenerare, care trebuie aliniate numai în masura în care sunt prelungite sau adaptate.

Principalele noutati introduse de noile Orientari sunt:
1. introducerea graduala a mecanismelor de piata. În acest sens, se prevede introducerea treptata a procedurilor de licitatie competitiva pentru acordarea ajutorului de stat, oferind în acelasi timp si flexibilitate statelor membre, pentru a tine cont de practicile de la nivel national. Procedurile de licitatie vor creste eficacitatea costurilor si vor limita distorsionarile de pe piata. În acest sens, va fi introdusa o etapa pilot, în anul 2015 si 2016, care va permite Statelor Membre sa testeze procedurile de licitatie competitiva, în ceea ce priveste o parte redusa a capacitatii lor de productie a energiei. Începând cu anul 2017, ajutorul de stat pentru energie regenerabila va fi acordat, în principiu, numai prin intermediul procedurilor de licitatie competitiva, cu exceptia cazului în care Statele Membre pot demonstra faptul ca utilizarea unei asemenea proceduri ar avea un rezultat nesatisfacator (cum este cazul întreprinderilor mici si mijlocii).

2. utilizarea unor mecanisme de cooperare, în scopul facilitarii acordarii ajutorului transfrontalier în domeniul energiei regenerabile, în masura în care este posibil si oportun. În acest sens se asigura o mai buna functionare a pietei interne a energiei electrice.

3. exceptarea instalatiilor mici sau tehnologiilor aflate într-un stadiu incipient de dezvoltare de la participarea la procedura de licitatie competitiva. Instalatiile mici sunt definite ca producând mai putin de 6 MW de energie eoliana (sau 6 unita?i de productie), sau de 1 MW de energie din alte surse de energie regenerabila, precum energia solara sau biomasa. În plus, instalatiile mici care produc energie sub 3 MW (sau 3 unitati de productie), sau sub 500 KW de energie din alte surse de energie regenerabila, sunt considerate a avea un potential scazut de participare pe piata vânzarii cu amanuntul si pot beneficia de orice forma de ajutor, incluzând tarifele de tip ”feed-in” (pretul platit producatorilor pentru energie regenerabila).

4. posibilitatea pentru Statele Membre de a reduce sarcina financiara pentru un numar limitat de sectoare mari consumatoare de energie de la nivelul întregii Uniuni Europene. Orientarile urmeaza în principal o abordare bazata pe sectoare. Cu toate acestea, Statele membre au posibilitatea de a acorda reduceri întreprinderilor care prezinta un nivel ridicat de electro-intensitate si care sunt active într- un sector expus comertului international. În scopul mentinerii competitivitatii acestor sectoare si întreprinderi, Orientarile permit acordarea de reduceri la taxele percepute, pentru a sprijini energia regenerabila. Ajutorul acordat este partial, iar societatile vor contribui la rândul lor la finantare în aceste cazuri.

5. simplificarea procedurilor pentru punerea în aplicare a anumitor masuri de ajutor în domeniu protectiei mediului si energiei, masuri care vor fi incluse în marea lor majoritate în viitoarea revizuire a Regulamentului General de Exceptare în Bloc. Regulament va fi adoptat în mai 2014, si va intra în vigoare la data de 1 iulie 2014, odata cu noile Orientari. Acest lucru va facilita aplicarea de catre autoritatile publice a masurilor de acordare a ajutorului, având în vedere faptul ca acestea nu vor mai fi nevoite sa obtina aprobarea prealabila a Comisiei. Asemenea masuri includ, cu titlu de exemplu, forme de ajutor pentru promovarea surselor de energie regenerabile, de termoficare, etc.

6. pastrarea regimului actual în ceea ce priveste ajutoarele de stat acordate în prezent instalatiilor. Acestea vor primi în continuare ajutor pe baza schemelor de ajutor de stat aprobate deja. Ajutoarele de stat care nu au fost însa notificate Comisiei Europene vor fi însa evaluate în baza Orientarilor în vigoare la momentul acordarii. Regula contine o exceptie, în sensul ca noile Orientari se vor aplica retroactiv pentru evaluarea reducerilor privind finantarea surselor regenerabile de energie pentru consumatorii mari de energie. Posibilitatea unei asemenea reduceri nu a fost prevazuta în Orientarile în vigoare. av. Georgiana Singurel, av. Silvia Axinescu, Reff & Asociatii, juridice.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie