Masina unui ofiter DNA a luat foc
Incident incredibil la Botosani: luni seara, masina unui ofiter de politie judiciara de la Directia Nationala Anticoruptie a ars aproape în întregime.
Masina, un Ford Mondeo Turnier, îi apartinea lui Ioan Cristinel Calistru si era parcata în fata cabinetului medicului veterinar Dorin Vasiliu, situat în Aleea Zorilor, în spatele Casei Tineretului.Calistru îi împrumutase automobilul lui Vasiluiu pentru câteva zile. Focul a fost observat de catre vecini, care au alertat Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta. Pompierii nu prea au mai avut ce sa salveze întrucât masina era în totalitate cuprinsa de flacari, de la motor si pâna la portbagaj. Focul a fost atât de puternic încât anvelopele din fata s-au topit si automobilul a ramas pe jante, producând de altfel mai multe pocnituri si mici explozii care au alertat locatarii din zona, scrie botosaneanul.ro.
„A plecat la Bucuresti si mi-a lasat masina. Am fost si am spalat-o la Premier, doar cosmetica interioara, si am parcat-o aici. De la Premier si pâna aici nu mi s-a parut ca ar avea probleme pe partea electrica”, a afirmat Dorin Vasiliu.
Politia a demarat o ancheta, dar vecinii sunt convinsi ca la mijloc a fost o mâna criminala, unul dintre ei sustinând ca a vazut un barbat cum a aruncat cu ceva în masina, dupa care a fugit printre blocuri. Filip Stan, romaniatv.net
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!