Impacarea. Elemente de noutate si neconstitutionalitate
Legea nr. 286/2009 privind Noul Cod Penal reglemanteaza ca si cauza care inlatura raspunderea penala in art. 159 Impacarea.
Acesta institutie de drept material substantial era cunoscuta in reglementarea vechiului cod Penal in art. 132 ca si Impacarea partilor, modificarile aduse de noua reglementare fiind imoprtante, atat sub aspectul dreptului material, cat si sub aspectul dreptului procesual penal.
Impacare in noua reglemantare penala, nu se mai realizeaza intre parti, astfel cum se stabilea in art. 132 Cod penal, ci intre subiectii procesuali principali astfel cum sunt stabiliti de art. 33 din NCPP, respectiv suspectul si persoana vatamata.
Partile sunt, conform art. 32 din NCPP, inculpatul, partea civila si partea responsabila civilmente, asa incat este evidenta logica manifestata de catre legiuitorul penal in privinta instituitiei impacarii, acesta neputand sa intervina intre inculpat si alte personae care nu au fost vatamate prin savarsirea infractiunii.
Elementul de noutate care apare in privinta instituiei impacarii este faptul aceasta poate interveni in cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale s-a realizat din oficiu, asa cum sunt infractiunile de furt – art. 228 NCP; furt calificat – art. 229 alin. 1 si alin. 2 lit. b si c din NCP; furt de folosinta – art. 230 NCP; inselaciune – art. 244 NCP; inselaciune privind asigurarile – art. 245 NCP.
Impacarea intervine si are ca efect stingerea actiunii penale si in cazul unor infractiuni pentru care actiunea penala s-a pus in miscare la plangerea prealabila a partii vatamate, asa cum este cazul infractiunior de loviri si alte violente si vatamare corporala din culpa savarsite asupra unui membru al familie – art. 199 NCP.
Institutia impacarii este reglementata ca o norma juridica mixta intrucat in corpul continutului sau cuprinde atat elemente de drept material substantial, cat si elemente de drept procesual penal, in sensul ca, in alin .3 al art. 159 se statueaza in mod expres faptul ca împacarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit si ”daca are loc pana la citirea actului de sesizare a instantei”.
Impacare poate interveni, asa cum rezulta dintr-o interpretare logico-juridica a acestei norme mixte, atat in cursul urmarii penale, avand ca efect clasarea cauzei penale cu privire la partile si infractiunea cu privire la care a intervenit, dar si in fata judecatorului fondului pana la citirea actului de sesizare, conform art. 374 alin. 1 NCPP.
Relevant de subliniat este faptul ca impacare intervenita in momentul in care cauza se afla in faza camerei preliminare nu opereaza sub aspect procesual penal, intrucat acesta faza a procesului penal dupa finalizare urmaririi penale este o faza nepublica, iar judecatorul de camera preliminara nu poate sa ia act de impacare, obiectul acestei proceduri fiind cel stabilit de art. 342 din NCPP, respectiv verificare legalitatii sesizarii instantei de judecata, verificarea legalitatii administrarii probelor si a efectuarii actelor de catre organele de urmarire penala.
Dupa ce cauza penala a depasit procedura camerei preliminare, judecatorul fondului va lua act de impacare si va dispune incetarea procesului penal prin aplicare art. 16 lit .g din NCPP in referire la art. 159 din NCP.
Impacare ca si in reglementarea anterioara trebuie sa fie personala, totala, expresa, acest subiect fiind transat in mod clar prin Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 27/2006 in sensul ca ”Incetarea procesului penal in cazul infractiunilor pentru care impacarea partilor inlatura raspunderea penala poate fi dispusa de instanta numai atunci cand aceasta constata nemijlocit acordul de vointa al inculpatului si al persoanei vatamate de a se impaca total, neconditionat si definitiv, exprimat in sedinta de judecata de aceste parti, personal sau prin persoane cu mandat special, ori prin inscrisuri autentice” .
Un alt aspect procedural care subliniat este referitor la asistenta juridica obligatorie care trebuie acordata inculpatului in cazul in care se afla in situatiile prevazute de art. 90 din NCPP, si anume, instanta va dispune incetarea procesului penal ca urmare a impacarii partilor numai in prezenta aparatorului ales sau a aparatorului din oficiu. (Decizia in R.I.L. a Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 34/2008)
In momentul de fata, ca urmare a situatiilor tranzitorii ce au aparut, prin succesiunea legilor penale in timp, o problema de neconstitutionaliate se ridica in aplicarea impacarii, in privinta proceselor penale care se afla in faza de cercetare judecatoreasca sau in caile de atac, fiind depasit momentul citirii actului de sesizare al instantei de judecata, moment pana la care poate interveni impacare.
Art. 152 alin. 3 din NCP incalca mai multe articole din Constitutia Romaniei resectiv: art. 16 privind Egalitatea in drepturi si ale art. 21 referitor la Accesul liber la justitie, ale art. 23 alin. (11) privind prezumtia de nevinovatie, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la aparare, ale art. 53 privind Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati si ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, impartialitatea si egalitatea justitiei, precum si art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale privind Dreptul la un proces echitabil, in cazul in care se face o aplicare stricto senso a acestui text legal.
Practic inculpatii care au depasit faza citirii actului de sesizare nu pot beneficia de legea penala mai favorabila respectiv de impacare, creandu-se in acest mod o inegalitate de tratament juridic penal, in acest sens fiind si motivarea Curtii Constitutionale in Decizi nr. 1470/2011, precum si practica Curtii Europene a Drepturilor Omului care a exprimat o opinie identica in cauzele Scoppola contra Italia din 17 septembrie 2009, Coëme si Altii contra. Belgiei din 22 iunie 2000 , Kokkinakis contra Grecia din 25 mai1993, Sud Fondi Srl si altii contra Italia din 10 mai 2012,.
Textul art. 152 nu este neconstitutional prin continutul sau intrinsec, apare neconstitutionala aplicarea sa, in practica judiciara in cazul situatiilor tranzitorii ce se nasc in urma succesiunii legilor penale, legiuitorul roman lasand practic nerezolvata aceasta problema concreta, si nu a stabilit un cadru abstract printr-o norma juridica de la care judecatorul penal sa inceapa analiza efectiva si practica în raport de speta dedusa judecatii.
Pentru ca textul art. 152 alin. 3 din NCP sa fie aplicabil tuturor inculpatilor trimisi in judecata anterior datei de 1 februarie 2014, data intrarii in vigoare a NCP, si care au depasit faza citirii actului de sesizare, este necesar ca forul constituional sa pronunte o decizie prin care sa se solutioneze conflictul de neconstituionalitate, judecatorul penal ,de caz, neputand sa realizeze acest lucru intrucat s-ar ajunge la o lex tertia care nu este permisa, instantele de judecata depasasindu-si in acest mod atributiile si limitele legale, comportandu-se ca legiuitor penal si incalcand art. 61 din Constitutia Romaniei, care circumscrie puterea legiuitoare din Romania. Mihail Boldea, juridice.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!