Ministerul Educatiei Nationale a centralizat situatia cererilor de inscriere in clasa pregatitoare: 99,98% dintre cereri, valide dupa primele doua etape de inscriere

 

Ministerul Educatiei Nationale a centralizat situatia cererilor de înscriere în clasa pregatitoare depuse cumulat în primele doua etape de înscriere, 99,98% dintre acestea fiind validate, potrivit unui comunicat remis, vineri, agentiei MEDIAFAX.

ministerul educatiei nationale, MENMEN precizeaza ca, în urma centralizarii datelor transmise de inspectoratele scolare judetene pâna vineri, data când fiecare unitate de învatamânt avea obligatia de a afisa rezultatele privind repartizarea elevilor, au rezultat 180.276 de cereri de înscriere depuse pentru clasa pregatitoare.

Dintre acestea, 482 de cereri, adica 0,27%, au fost retrase în a doua etapa de înscriere.

„Din cele 179.794 de cereri ramase, 179.756 (99,98 la suta) au fost declarate admise dupa cum urmeaza: 171.187 (95,2 la suta) în prima etapa, iar 8.569 (4,8 la suta) în a doua etapa. 38 (0,02 la suta) de cereri nu au fost admise nici dupa etapa a doua, urmând sa fie admise în etapa de ajustari”, se arata în comunicat.

MEN mai precizeaza ca în a doua etapa de înscriere (25 martie – 4 aprilie) au fost introduse 8.607 de cereri, 7.950 (adica 92,3 la suta) având o singura optiune, 231 de cereri cu doua optiuni (2,7 la suta) si 426 de cereri cu trei optiuni (5 la suta).

De asemenea, 38 de cereri au fost respinse din cauza optiunilor insuficiente sau a lipsei de locuri, astfel ca numarul final de cereri valide în etapa a doua a fost de 8.569 (99,6 la suta).

„Dintre acestea, 8.546 (99,3 la suta) de cereri la prima optiune, 17 (0,2 la suta) cereri la a doua optiune si sase (0,07 la suta) cereri la a treia optiune. Dintre cele 1.320 de cereri respinse dupa prima etapa, 838 (63,5 la suta) au fost redepuse în cea de-a doua etapa”, mai arata MEN.

Potrivit calendarului, pâna la 18 aprilie, inspectoratele scolare judetene si cel al municipiului Bucuresti sunt obligate sa solutioneze toate situatiile nerezolvate la încheierea celei de-a doua etape de înscriere. Aurelia Alexa, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie