BNR: Investitiile straine directe, in crestere cu 35,6% in primele doua luni ale anului fata de aceeasi perioada a anului trecut
Investitiile straine directe au totalizat in primele doua luni 282 milioane euro, in crestere cu 35,6% fata de perioada similara a anului trecut, in februarie Romania reusind sa atraga doar 36 milioane euro, arata datele Bancii Nationale (BNR).
Participatiile la capitalcapital au insumat 375 milioane euro, iar creditele intragrup au inregistrat o valoare neta negativa de 93 milioane euro, se arata intr-un comunicat al BNR.
In luna februarie, Romania a reusit sa atraga doar 36 milioane de euroeuro, un minim al ultimului an, fata de 244 milioane de euro in ianuarie.
Anul trecut, investitiile straine directe (ISD) au crescut cu 26,8% comparativ cu anul anterior la 2,71 miliarde euro, atingand varful ultimilor patru ani, dupa ce in 2012 s-a consemnat prima apreciere de la inceputul crizei.
In noiembrie 2013, Romania a atras cel mai ridicat nivel al investitiilor de anul trecut, respectiv 578 de milioane de euro, cu 85% mai mult decat in luna anterioara, minimele inregistrandu-se in martie (48 milioane euro) si mai (92 milioane euro).
In anul 2008 a fost consemnata cea mai mare valoare a ISD, de 9,496 miliarde euro. Intre 2003 si 2006 Romania a inregistrat in fiecare an cresteri ale investitiilor straine, acestea ajungand la 5,183 miliarde de euro in 2004, 5,213 miliarde de euro in 2005 si 9,056 miliarde de euro in 2006. In 2007 a avut loc o diminuare a capitalului strain investit in Romania, la 7,25 miliarde de euro, urmat de o crestere la nivelul record din 2008.
Incepand cu anul urmator, valoarea indicatorului s-a deteriorat, investitiile scazand abrupt pana la 3,48 miliarde de euro in 2009 si la 2,2 miliarde de euro in 2010.
In 2012, investitiile straine directe nete au crescut pentru prima data de la inceperea crizei, avansul fiind de 18,7%, la 2,138 miliarde euro, potrivit datelor definitive publicate de BNR si INS, in conditiile in care estimarile initiale indicau o scadere cu 11% comparativ cu 2011. business24.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!