Rebranduirea Romtelecom si Cosmote prin utilizarea „Telekom” va fi votata pe 30 aprilie

 

Board-ul operatorului elen de telecomunicatii OTE a convocat pe 30 aprilie o adunare generala a actionarilor pentru aprobarea unui acord de licentiere cu Deutsche Telekom prin care Romtelecom si Cosmote România vor dobândi dreptul de utilizare a brandului „Telekom”.

cosmote-romtelecomAcordul va intra în vigoare odata cu semnarea acestuia si va avea o durata de valabilitate nedeterminata, potrivit informatiilor publicate pe site-ul OTE.

Romtelecom si Cosmote România vor putea, prin acest acord, sa înregistreze în România o denumire corporatista care sa contina numele „Telekom” si sa o foloseasca în si în afara tarii.

Cei doi operatori de telefonie vor putea sa foloseasca marca Deutsche Telekom pentru oferirea, distributia si promovarea serviciilor si produselor licentiate. Marca va putea fi utilizata în magazinele licentiate, cladiri, echipamente, documentele de afaceri, îmbracamintea angajatilor, adresele de email, precum si la înregistrarea domeniilor de Internet.

Totodata, cele doua companii vor avea dreptul de sublicentiere a brandului numai subsidiarelor detinute integral, precum si partenerilor de distributie, în anumite conditii.

Tariful de licentiere va fi de 0,25% din veniturile nete ale Romtelecom si Cosmote România, precum si din veniturile nete obtinute de companiile care au sublicentiat marca, din comercializarea produselor si serviciile oferite.

Surse din Romtelecom au declarat la jumatatea lunii martie ca Romtelecom si-ar putea schimba denumirea în România Telecom sau Telecom România pâna la finele acestui an, daca propunerea agreata de Consiliul de Admnistratie va fi aprobata de actionari, iar serviciile operatorului, cât si cele ale Cosmote vor fi promovate sub brandul „T” al Deutsche Telekom.

Sursele citate au mai spus ca în cazul Cosmote România, unde Romtelecom detine 30% din actiuni, operatiunile companiei de telefonie mobila vor trece sub denumirea T-Mobile.

„În cazul Cosmote vom avea T-Mobile, iar la Romtelecom se discuta varianta serviciilor sub denumirea T-Home. Într-un fel sau altul, la finalul procesului de rebanding, cei doi operatori se vor identifica cu brandul «T» al Deutsche Telekom”, au mai spus sursele.

Compania Romtelecom este controlata de grupul elen OTE – 54,01% si statul român – 45,99%. Actionarul majoritar al OTE este grupul german Deutsche Telekom.

În 2013, Romtelecom si Cosmote România au consemnat afaceri cumulate de aproape 1,1 miliarde de euroeuro, din care Romtelecom – 609,5 milioane de euro. Anca Dumitrescu, gandul.info

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie