Promovarea medierii in societatea actuala
Promovarea medierii în societatea actuala, în sensul în care medierea se bazeaza pe profesionalism, vocatie, dedicatie, persuasiune, încredere si nu în ultimul rând, succes.
Medierea ca profesie noua aflata la început (pentru societatea româneasca) merita din plin încredere si o promovare cât mai prodigioasa, care sa ofere posibilitatea oamenilor sa cunoasca avantajele pe care le ofera aceasta. Promovarea medierii fara discriminare, înseamna sa se dea posibilitatea mediatorului sa poata face informarea privind avantajele si procedura medierii, astfel, ca în felul acesta, cel interesat sa poata decide în cunostiinta de cauza, ce cale va urma pentru solutionarea conflictului. În momentul de fata, informarea cu privire la avantajele medierii, o face judecatorul în sala de judecata (unde atmosfera este tensionata si rigida prin prisma procesului, într-o totala expunere publica), o face avocatul ( al carui scop este sa apere interesele unei singure parti), o face notarul public (pentru care acest fapt nu este decât o formalitate), astfel ca mediatorul ramâne sa astepte ca cineva sa fie curios cum arata un mediator si ce stie el sa faca. În momentul în care, mânat de curiozitate, acel cineva paseste în biroul unui mediator autorizat sa practice aceasta profesie conform legii 192/2006, va ramâne placut impresionat sa constate deschidere catre problemele sale din partea mediatorului, sa constate o atmosfera placuta care-l va face sa fie relaxat si sa vada într-o cu totul alta lumina, rezolvarea problemelor sale. O astfel de persoana va recomanda, cu siguranta medierea oricui va fi interesat în rezolvarea unui conflict cu solutia finala câstig-câstig, în pastrarea cordiala a relatiilor chiar si acolo unde era greu de prevazut un asemenea rezultat.
Dar, ca orice profesie, care se practica cu profesionalism, vocatie (nu oricine poate sa comunice deschis si sa inspire încredere), dedicatie (sa iubeasca oamenii si sa doreasca sa ajute la solutionarea problemelor lor), persuasiune ( sa convinga cu sufletul, folosind tehnici de comunicare convingatoare), încredere ca va veni o zi în care, medierea va fi preferata instantei de judecata, acolo unde acest lucru permite, iar succesul nu va întârzia sa apara pentru toti aceia care înteleg sa respecte codul de etica si deontologie profesionala al mediatorilor. Probabil, ca ar mai fi multe de spus pe aceasta tema, dar ma opresc aici cu convingerea ca am reusit sa ating toate acele puncte necesare promovarii medierii ca metoda alternativa de solutionare a conflictelor.
“Daca exista un secret al succesului, acesta consta în capacitatea de a întelege punctul de vedere al celeilalte persoane si de a vedea lucrurile atât din unghiul ei, cât si din cel propriu.”(Henry Ford)
Mediator, Mihaela Docan
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!