Transparenta atentiilor in piata farma. Vor gasi producatorii metode alternative de a-si populariza produsele printre medici si farmacisti?

 

Va reusi o noua lege sa scoata la lumina o piata a stimulentelor farma de 200 de mil.euro? Multi cred ca producatorii vor gasi metode alternative de a-si populariza produsele printre medici si farmacisti

medicamentePentru a stopa bine-cunoscutele derapaje din relatia producatori de medicamente – medici – farmacisti, Guvernul a dat o ordonanta de urgenta prin care producatorii de medicamente sunt obligati sa declare sponsorizarile si orice alte cheltuieli suportate pentru medici sau asociatiile de pacienti. Obligatia este însa de ambele parti: la rândul lor, beneficiarii acestor sponsorizari (medici sau asociatii de pacienti) trebuie sa faca publice aceste date. Pâna acum, la vedere au fost doar anumite aspecte, si anume plimbarile sponsorizate la congrese si evenimente medicale sau sponsorizarile acordate asociatiilor de pacienti.

La reguli noi, metode noi

În decembrie 2012, Capital aprecia valoarea stimulentelor acordate de producatori medicilor si farmacistilor la aproape 200 de milioane de euro: 80 milioane euro bonusuri acordate medicilor specialisti pentru pre­scri­eri pe reteta, 5 milioane de euro cadourile in­for­male, inclusiv tichete-cadou, si pro­mo­tii cu diverse obiecte sau excursii, 60 milioane euro bonusurile acor­da­te medicilor pentru prescrierea pre­ferentiala de OTC si 47,6 milioane euro piata spon­so­rizarilor, inclusiv congresele me­dicale. Vom afla oare în sfârsit daca cifra apreciata de Capital se apropie de adevar?

Cei care condamnau înainte fenomenul cred ca  si de data aceasta, se vor diversifica metodele. Au si de ce: în 2008, când s-a luat decizia înlocuirii denumirii comerciale cu substanta activa a medicamentului producatorii au „redesenat“ metodele reprezentantilor medicali.  Una dintre cele mai vocale persoane din industria farmaceutica cu privire la aceste derapaje a fost si este Maria Botezatu, presedinta Colegiului Farmacistilor din Brasov, care spunea în decembrie 2012: „Îmi doresc sa aduc dovezi, dar din pacate nu sunt sprijinita. Unii pacienti spun ca si-au ridicat medicamentul direct din cabinet, dar nu vor sa dea în scris, deoarece le este teama ca nu mai primesc alta data nimic, iar unii dintre ei spun ca medicul le indica farmacia, iar daca nu merg acolo, nu mai primesc luna viitoare reteta“.

Nici acum nu este mai optimista, în ciuda transparentei promise: „Cred ca nu se va schimba nimic în bine, doar se încetineste procesul pentru o perioada scurta de timp, în care se vor gasi noi metode inovative. Cum? Asa cum plicurile cu banibani s-au înlocuit cu tichete-cadou, cred ca si aceste sponsorizari vor fi facute catre anumite societati nonprofit si apoi întoarse acolo unde trebuie sa se motiveze prescrierea si eliberarea medicamentelor societatilor care sponsorizeaza aceste acte“. În aceasta situatie, sefa farmacistilor din Brasov crede ca ar trebui sa se afiseze pe site-ul societatilor care ofera bilete la bai pacientilor, data si locul tragerii la sorti, precum si numele partenerilor care au câstigat, care la rândul lor trebuie sa plateasca impozit pentru venituri suplimentare.

Pâna atunci, medicii sunt de acord cu masura: „Doar transparenta relatiei dintre medici si companii poate elimina suspiciunile, altfel se vor gasi cai de eludare“, spune Vasile Astarastoae, presedintele Colegiul Medicilor din România (CMR).

Farmacistii nu neaga existenta acestor derapaje si saluta noile reguli: „Pacientii vor fi avantajati, pentru ca daca întelegerile vor fi la vedere, vor sti daca recomandarea  medicamentelor de care au nevoie este influentata de vreun avantaj oferit de producatori“, spune Clara Popescu, vicepresedintele Colegiului Farmacistilor din România (CFR).

Citeste mai departe pe capital.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie