Curtea de Apel Bucuresti a stabilit o cautiune de 10.000 de lei in litigiul dintre Gigi Becali si Consiliul Concurentei
Avocatii omului de afaceri George Becali au obtinut, la sfarsitul saptamanii trecute, din partea Curtii de Apel Bucuresti plata unei cautiuni in cuantum de 10.000 de lei pentru a putea merge mai departe cu procesul pe care latufundiarul din Pipera l-a intentat Consiliului Concurentei. Becali a fost amendat, la sfarsitul anului trecut, cu 183.526 de lei, fiind acuzat de concentrare economica in cazul preluarii pachetului majoritar de actiuni la compania ARCOM SA Bucuresti. Cautiunea ii da dreptul omului de afaceri, prin reprezentantii sai juridici, sa ceara instantei suspendarea amenzii si, ulterior, amanarea ei.
La data de 18 decembrie 2013, Consiliul Concurentei i-a aplicat lui George Becali o amenda in valoare de 183.526 de lei, deoarece, prin mai multe tranzactii succesive, omul de afaceri a achizitionat, in anul 2008, pachetul majoritar de actiuni (71,53% din capitalul social) al companiei ARCOM SA Bucuresti, fara sa notifice, insa, autoritatea copncurentiala cu privire la aceasta operatiune.
Potrivit legii, este interzisa punerea in aplicare a unei concentrari economice inainte de a fi notificata si de a obtine autorizarea Consiliului Concurentei, in sensul ca un comparator nu poate lua decizii privind compania achizitionata, cum ar fi exercitarea dreptului la vot pentru a influenta activitatea companiei, vinderea activelor sau restructurarea companiei, inainte ca autoritatea de concurenta sa analizeze operatiunea din punct de vedere al legislatiei in domeniu.
Societatea ARCOM SA Bucuresti – fosta Antrepriza Romana de Constructii Montaj, infiiintata in anul 1969, are ca obievcte de activitate executia de lucrari de constructii, producerea si comercializarea materialelor de constructii si instalatii, realizarea si montajul confectiilor metalice, extragerea produselor de balastiera, executarea lucrarilor de terasamente si inchirierea de utilaje de constructii.
In urma investigatiilor derulate in cursul anului 2012, Consiliul Concurentei a constatat ca dupa dobandirea controlului asupra companiei si, implicit, asupra companiilor controlate de ARCOM SA Bucuresti, Becali si-a exercitat drepturile la vot aferente participatiei achizitionate in cadrul Adunarilor Generale Extraordinare si Ordinare ale Actonarilor, incalcand in acest fel regulile privind controlul fuziunilor si achizitiilor.
Conform Legii concurentei, sunt supuse controlului si trebuie notificate Consiliului Concurentei, pentru analizarea compatibilitatilor lor cu un mediu concurential normal, operatiunile de concentrare economic ace depasesc pragurile valorice prevazute in lege.
Juristii lui Becali au atacat in instanta Decizia nr. 51/18 decembrie 2013, prin care a fost sanctionat de catre Consiliul Concurentei. Omul de afaceri a cerut, la data de 27 februatrie 2014, Sectiei de Contencios Administrativ de la Curtea de Apel Bucuresti anularea amenzii.
La sfarsitul saptamanii trecute, Curtea s-a reunite pentru a lua in discutie doar capatul de cerere privind suspendarea executarii deciziei de sanctionare. Pentru aceasta, instanta a stabilit ca Becali sa plateasca o cautiune in cuantum de 10.000 de lei, iar, odata cu achitarea acestei cautiuni, magistratii vor judeca pe fond cererea de suspendare. Capatul principal de cerere privind anularea Deciziei Consiliului Concurentei se va judeca in cadrul aceluiasi proces.
Consiliul Concurentei poate ataca hotararea Curtii de Apel Bucuresti cu recurs, care se va judeca odata cu solutionarea cererii de suspendare. Ion Alexandru, avocatura.com
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!