Omul de afaceri Ionita Gheorghe din Constanta, trimis in judecata pentru evaziune de peste 1 milion euro

 

Omul de afaceri Ionita Gheorghe, administrator al unei societati comerciale din Constanta, a fost ieri trimis în judecata de procurorii anticoruptie, acuzat fiind ca a provocat statului o paguba de peste 1 mil. euro prin înregistrarea unor operatiuni fictive.

evaziune fiscalaPotrivit rechizitoriului remis spre solutionare tribunalului Constanta, în perioada iulie 2007 – martie 2008, Ionita Gheorghe, în calitate de asociat si administrator al unei societati comerciale a evidentiat în actele contabile sau alte documente legale ale firmei cheltuieli care nu au la baza operatiuni reale ori sunt fictive.

„Din analiza corelativa a datelor raportate în declaratiile fiscale, se constata ca atât evidenta fiscala, cât si evidenta contabila nu reflecta realitatea si conditiile economice privind activitatea desfasurata de societate, acestea cuprinzând date inexacte si necorelate între ele”, a anuntat Directia Nationala Anticoruptie (DNA).

Potrivit acesteia, documentele emise în numele societatii pe care a administrat-o nu au avut calitatea de documente justificative si nu au furnizat toate informatiile prevazute de dispozitiile legale în vigoare la data efectuarii operatiunilor, pentru care s-a solicitat deducerea taxei pe valoarea adaugata.

„Prin aceste actiuni s-a sustras de la îndeplinirea obligatiilor fiscale, producând bugetului consolidat al statului o paguba materiala în valoare totala 3.916.546 lei, echivalentul a 1.082.391 euro, compus din suma de 2.126.125 lei, reprezentând taxa pe valoarea adaugata si 1.790.421 lei, reprezentând impozit pe profit”, noteaza anchetatorii, precizând ca, în vederea recuperarii prejudiciului, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor bunuri imobile ce apartin inculpatului. Afrodita Cicovschi, curierulnational.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie