Remus Borza apreciaza ca Hidroelectrica va iesi din insolventa peste 7-12 luni
Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, crede ca producatorul de energie va iesi din insolventa peste 7-12 luni, dar spune ca acest proces „nu depinde de indicatorii financiari, care sunt solizi, ci de partea juridica“.
„Iesirea Hidroelectrica din insolventa depinde exclusiv de perioada de timp în care contestatiile traderilor de energie vor fi solutionate“, a spus Borza la emisiunea ZF Live de ieri. El considera ca noua intrare în insolventa a Hidroelectrica, perla statului în productia de energie, a fost „o eroare judiciara“, iar listarea programata initial pentru 2014 va avea loc în a doua jumatate a anului viitor.
Hidroelectrica a înregistrat în primele doua luni din acest an un profit de 125 de milioane de lei, iar anul trecut acest indicator a fost de 910 mil. lei, potrivit lui Borza. Cifra de afaceri a producatorului de energie s-a majorat cu 670 mil. lei în 2013, pâna la 3,69 miliarde de lei.
Pentru acest an, Borza estimeaza o cifra de afaceri de 2,7 miliarde de lei, pe fondul scaderii pretului mediu pentru megawatt pe ora, de la 200 lei anul trecut, la 150-155 de lei în prezent, dar si din cauza costurilor suplimentare generate de taxa pe constructii speciale, asa-numita taxa pe stâlp. „În estimarile bugetare, avem un rezultat final de 400 de milioane de lei pentru 2014. Rezultatul financiar din 2013 a fost influentat negativ de taxa de stâlp: 40 de milioane de euro din profitul de 200 mil. euro de anul trecut se vor duce pe aceasta taxa“. Catalina Butan, zf.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!