Cererea de chemare in judecata se poate transmite instantei si prin posta electronica

 

De mai bine de un an de zile, justitiabilii au la indemana posibilitatea de a transmite acte de procedura catre instanta de judecata si prin intermediul postei electronice, adica prin e-mail. Avand in vedere ca, in practica, lucrurile nu au fost simplificate cu adevarat, am pregatit astazi o sinteza utila, ce cuprinde atat efectele juridice produse de trimiterea unui act de procedura in forma electronica, cat si riscurile la care se supun justitiabilii care aleg aceasta varianta.

mailNoul Cod de Procedura Civila a intrat in vigoare in 15 februarie 2013, dupa aproape un an de zile de amanari determinate, potrivit autoritatilor, de lipsa fondurilor pentru implementarea noilor prevederi la nivelul instantelor din Romania.

Actul normativ a operat o serie de schimbari in mediul juridic romanesc, una dintre cele mai importante fiind aceea ca cererile de chemare in judecata, precum si alte inscrisuri pot fi transmise si electronic, adica prin e-mail. Posibilitatea este stipulata la art. 148 alin. (2) NCPC: „Cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instantelor judecatoresti, pot fi formulate si prin inscris in forma electronica, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege”.

Acest lucru a fost reglementat in vederea facilitarii comunicarii rapide a actelor de procedura, a mentionat, la solicitarea noastra, Cosmin Vasile, Partener Coordonator Zamfirescu Racoti & Partners.

Potrivit avocatului, notiunea de cerere este utilizata de legiuitor in sens general, de act de procedura, incluzand in continutul sau atat cererile prin care se urmareste valorificarea unui drept sau a unui interes legal, dar si cererile prin care partile urmaresc exercitarea unor drepturi procedurale, administrarea de dovezi, amanarea cauzei, solutionarea unor incidente procedurale.

Mai mult decat atat, dupa cum explica specialistul ZRP, noul Cod de procedura civila prevede expres, la art.199, ca cererea de chemare in judecata poate fi inregistrata printr-un inscris sub semnatura electronica.

„Este important de mentionat faptul ca trimiterea in forma electronica a inscrisurilor este conditionata de respectarea Legii nr. 455/2001, anume ca cererile trimise trebuie sa aiba incorporate semnatura electronica extinsa a solicitantului”, a punctat avocatul.

Situatia in practica: sunt instantele pregatite pentru trecerea in aceasta etapa a tehnologiei?

Prin includerea acestor prevederi in NCPC, s-a urmarit modernizarea legislatiei raportat la era tehnologiei si realizarea unui pas inainte spre informatizarea justitiei, a declarat si Andrada Barbu, Avocat colaborator in cadrul aceleiasi case de avocatura.

„Este adevarat ca, in vederea concretizarii posibilitatii acordate de NCPC, toate instantele au, in prezent, adrese de corespondenta electronica, care pot fi folosite de parti pentru comunicarea facila a actelor de procedura catre instanta”, a spus reprezentantul ZRP, adaugand ca exista si instante care, chiar inainte de intrarea in vigoare a NCPC, incurajau partile sa trimita note scrise pe adresa de e-mail.

In realitate, insa, suntem departe de etapa in care interactiunea electronica cu instanta sa se poata realiza fara risc, atentioneaza Barbu. „Lipsa infrastructurii adecvate, precum si a resurselor umane, financiare sau logistice constituie obstacole in calea realizarii dezideratului modernizarii”, sustine avocatul.

De aceeasi parere este si Cosmin Vasile, care opineaza ca exista mai multe motive care determina reticenta avocatilor de a utiliza adresele de corespondenta electronica, principalul motiv fiind acela ca nu exista siguranta ca actele de procedura astfel comunicate ajung in timp real si util la dosarul cauzei.

„Exista situatii in care e-mail-uri trimise pe adresele oficiale ale instantelor nu ajung la dosar, dupa cum exista si situatii in care partile sunt rugate sa nu foloseasca adresa de e-mail pentru ca aceasta nu functioneaza sau pentru ca nu exista hartie pentru imprimarea e-mail-urilor trimise”, precizeaza specialistul.

Totodata, adauga Vasile, nu exista certitudinea desemnarii unei persoane responsabile cu verificarea corespondentei electronice la intervale regulate.

Citeste mai departe pe avocatnet.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie