Anularea unei decizii de interzicere a explorarii gazelor de sist, ceruta in instanta de Prefectura Vaslui

 

Prefectura Vaslui a dat în judecata, miercuri, Consiliul Local Dodesti cerând anularea unei hotarâri prin care a fost interzisa explorarea si exploatarea gazelor de sist pe teritoriul comunei, fiind vorba despre unitatea administrativa al carei primar a refuzat sa elibereze un aviz pentru Chevron.

Ciocan judecatorO noua hotarâre de interzicere a explorarii si exploatarii gazelor de sist, de aceasta data aprobata de Consiliul Local Dodesti, a fost atacata la Tribunal de Prefectura Vaslui, institutie care solicita instantei anularea respectivului document pe motiv de ilegalitate.

Comuna Dodesti, unde consilierii locali au luat aceasta hotarâre, este cea în care primarul Victor Popa a refuzat, la începutul lunii martie, sa emita un aviz Consiliului Judetean Vaslui în vederea eliberarii unui certificat de urbanism catre Chevron.

Compania petroliera detine o suprafata de teren în extravilanul localitatii Urdesti, comuna Dodesti, unde ar urma sa fie amplasata a cincea sonda de explorare a gazelor de sist din judetul Vaslui.

„Asa cum s-a motivat si în celelalte actiuni în instanta pe tema interzicerii explorarii si exploatarii gazelor de sist, comunitatile locale nu se pot pronunta asupra exploatarii zacamintelor din subsolul, acestea fiind în proprietatea exclusiva a statului. Asadar, hotarârea Consiliului Local Dodesti este una ilegala si, în consecinta, am solicitat anularea acesteia în instanta”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX subprefectul judetului Vaslui, Andrei Puica.

Prefectura Vaslui a câstigat recent în instanta procesul intentat Consiliului Local Pungesti care, în 17 octombrie 2013, a interzis explorarea si exploatarea gazelor de sist pe teritoriul comunei, hotarâre considerata ilegala de catre instanta.

Astfel, magistratii Tribunalului Vaslui au admis cererea Prefecturii Vaslui, de anulare a acelei hotarâri prin care CL Pungesti interzicea explorarea si exploatarea gazelor de sist prin metoda fracturarii hidraulice.

Pâna în prezent, Prefectura a câstigat la Tribunalul Vaslui zece procese intentate consiliilor locale care au interzis explorarea si exploatarea gazelor de sist pe teritoriul comunelor respectiv, doar CL Bacani atacând cu apel sentinta instantei vasluiene. În schimb, au existat si trei consilii locale, respectiv Alexandru Vlahuta, Suletea si Pogana, care au avut câstig de cauza în instanta pe aceeasi speta, însa Prefectura Vaslui le-a atacat la Curtea de Apel Iasi. Andreea Unturica, Teodor Istrate, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie