Tribunalul Bucuresti: Nu doar taxa auto perceputa in 2012 este ilegala ci si timbrul de mediu

 

Magistratii Tribunalului Bucuresti par sa nu fie de acord cu modul în care Ministerul Mediului a interpretat decizia Curtii de Justitie a Uniunii Europene (respectiv faptul ca doar taxa auto perceputa în 2012 este ilegala, nu si timbrul de mediu), având în vedere ca a admis înca din luna ianuarie cererea depusa de o persoana care si-a înmatriculat anul trecut autoturismul de a i se returna timbrul de mediu.

timbru de mediuAstfel, prin decizia data în 9 ianuarie 2014, magistratii Sectiei a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal ai Tribunalului Bucuresti au admis cererea de anulare a timbrului de mediu platit în luna mai a anului trecut, anulând decizia de calcul si obligând Finantele Publice sa restituie suma încasata.

În motivarea deciziei se arata ca „dispozitiile art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana interzic statelor membre sa aplice direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare”.

Desi în România, deocamdata, nu se aplica principiul crearii precedentului, decizia Tribunalului Bucuresti va deveni universal valabila, dupa ce Curtea de Justitie a Uniunii Europene se va pronunta în privinta respectarii dreptului european de catre tara noastra.

„Curtea de Apel Bucuresti a sesizat deja CJUE, instanta europeana urmând sa se pronunte undeva spre sfârsitul anului si sa trimita avizul României în lunile ianuarie-februarie 2015. Va fi o decizie similara celei în care CJUE spune ca taxa de poluare este ilegala, obligând statul la restituirea timbrului de mediu”, a declarat pentru Curierul National avocatul Marius Coltuc, reprezentant al Casei de Avocatura cu acelasi nume.

Tribunalul Bucuresti si-a motivat decizia de a obliga Finantele Publice la restituirea timbrului de mediu prin faptul ca „prevederile OUG 9/2013 impun timbrul de mediu autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxa nefiind perceputa pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior reînmatriculate în România si apoi reintroduse în tara”.

„Stabilind, asadar, timbrul de mediu pentru autoturismele importate din spatiul Uniunii Europene, este evident ca prevederile OUG )/2013 încalca art. 110 din Tratatul CE (fost art. 90), instanta fiind obligata sa dea întâietate prevederilor comunitare, lasând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislatiei comunitare, principiu statuat de Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene cu prilejul solutionarii cauzei Administrazione delle finanze dellostato/Simmenthal nr c106/77. În raport cu aceste considerente, Tribunalul va admite actiunea, va anula decizia de calcul (…) va obliga pârâta la restituirea sumei de 2.484 lei actualizata cu rata dobânzii legale de la momentul perceperii taxei si pâna la momentul restituirii acesteia”, se arata în motivare.

CJUE a obligat statul român sa returneze taxa auto…

Luna trecuta, Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a avertizat din nou statul român ca taxa auto este discriminatorie, cerând legiuitorilor sa îndrepte lucrurile.

Ultima astfel de situatie a avut loc în luna februarie, când CJUE s-a pronuntat în cauzele conexate C-97/13 si C-214/13, având ca obiect cereri de decizie preliminara formulate de Tribunalul Sibiu si de Curtea de Apel Bucuresti privind returnarea taxei de poluare.

Ca si în alte situatii anterioare, CJUE a constatat ca taxa de poluare contravine Articolului 110 al Tratatului de Functionare al Uniunii Europene, decizia instantei europene fiind obligatorie si aplicându-se tuturor litigiilor aflate pe fond. „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea nationala în discutie în litigiile principale, prin care un stat membru aplica autovehiculelor o taxa de poluare care este astfel stabilita încât descurajeaza punerea în circulatie, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumparate din alte state membre, fara însa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzura de pe piata nationala”, a stabilit CJUE.

Citeste mai departe pe curierulnational.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

1 comentariu

  1. levi spune:

    Dar te taxa vamală nu se zice nimicala persoanele fizice? Eu am platit 2700 £ in 2007 , vreau sa stiu un răspuns , mulțumesc.

Adaugă părerea ta


 

Distribuie