Targul de Turism de la Romexpo cu controale de la ITM
Inspectorii de munca din Bucuresti fac controale, sâmbata, la Târgul de Turism organizat la Romexpo, verificând printre altele daca reprezentantii firmelor prezente la standuri au contracte de munca, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din rândul expozantilor.
Controalele vizeaza si plata orelor suplimentare, respectiv daca personalul aflat la standuri este remunerat si pentru zilele lucrate în weekend, au mai precizat sursele citate, potrivit carora aceasta este prima editie a evenimentului la care se fac astfel de verificari.
Seful Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) al Municipiului Bucuresti, Constantin Bujor, a confirmat faptul ca se fac controale, precizând ca acestea au început în urma cu câteva zile si sunt „de rutina”, iar astfel de actiuni au avut loc si la editii precedente ale evenimentului.
La controale participa si inspectorul general de stat de la Inspectia Muncii, Ciprian Dragomir, precum si alti „opt-noua” inspectori de la ITM Bucuresti, a mai precizat Bujor.
Rezultatele controalelor ar urma sa fie facute publice saptamâna viitoare.
Aflat la a 31-a editie, Târgul de Turism al României reuneste, pâna duminica, peste 280 de firme din domeniu, inclusiv agentii de turism si hoteluri. Aurelia Alexa, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!