15 martie – Ziua mondiala a drepturilor consumatorilor

 

Calitatea de consumator ne confera automat si unele drepturi, multe dintre acestea fiind, insa, necunoscute cetatenilor. Pentru ca astazi se sarbatoreste la nivel mondial Ziua drepturilor consumatorilor, am pregatit o sinteza cu toate materialele publicate de AvocatNet.ro in aceasta zona. Aflati, in cele ce urmeaza, ce drepturi aveti daca ati cumparat un produs defect, daca circulati cu taxiul, daca sunteti clientul caselor de schimb valutar, precum si cum trebuie trebuie sa procedati pentru a depune o plangere daca aceste drepturi va sunt incalcate.

drepturile consumatoruluiZiua Mondiala a Drepturilor Consumatorilor se sarbatoreste anual in 15 martie, zi care marcheaza aducerea la cunostiinta publica a importantei cunoasterii si protejarii drepturilor oamenilor in calitatea lor de consumatori.

Data a fost aleasa ca urmare a discursului tinut la 15 martie 1962 de presedintele american John F. Kennedy, in care definea pentru prima data drepturile consumatorului. „Calitatea de consumator prin definitie ne include pe toti. Ei sunt cel mai mare grup din punct de vedere economic, ce influenteaza si este afectat de marea majoritate a deciziilor economice publice sau private. Cu toate acestea, sunt singurul grup important a carui opinii nu sunt auzite foarte des”, a spus Kennedy in discursul sau.

In acelasi context, seful de stat american a prezentat cele opt principii de baza cu privire la drepturile consumatorului: dreptul la satisfacerea nevoilor de baza, dreptul la protectie, dreptul de a fi informat, dreptul de a alege, dreptul de a fi auzit, dreptul de a fi despagubit, dreptul de a fi educat in calitate de consumator si dreptul la un mediu inconjurator nepoluat. (sursa: csspp.ro)

AvocatNet.ro a scris in nenumarate randuri despre drepturile consumatorilor, incepand cu drepturile ca cetatean european si continuand cu cele ca utilizator de telefonie mobila. Iata mai jos o lista cu cele mai utile articole publicate pe aceasta tema:

1. Ti-au fost incalcate drepturile de consumator? Cum poti sa faci o plangere

Plangerea ar trebui sa fie o reactie fireasca atunci cand simtim ca drepturile de consumatori ne-au fost incalcate. Tocmai de aceea am descris toti pasii ce trebuie urmati pentru a scrie o plangere.

2. Ce drepturi au utilizatorii de telefonie mobila?

Toate drepturile ca utilizator al retelelor de telefonie mobila sunt garantate prin lege, mai exact prin Decizia Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii nr. 77/2009 privind obligatiile de informare a utilizatorilor finali de catre furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului.

3. Esti cetatean european si ai drepturi. Stii care sunt acestea?

Toti cetatenii unei tari membre a Uniunii Europene sunt, automat, si cetateni ai UE. Cetatenia UE vine in completarea cetateniei nationale si confera cateva drepturi importante in plus. Astfel, drepturile care revin in calitate de cetatean al UE se regasesc in Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (articolul 20) si in Carta drepturilor fundamentale (Titlul V).

4. Ce drepturi ai cand circuli cu taxiul

Toate obligatiile taximetristilor sunt cuprinse in Legea 38/2003 privind transportul in regim de taxi. Conform prevederilor acestui act normativ, taximetristii nu au voie sa fumeze sau sa utilizeze mijloace audio/video fara acordul clientului. In plus, acestia trebuie sa sa aiba o tinuta corespunzatoare si un comportament civilizat si prudent in relatia cu clientul.

5. Acordarea garantiei la cumpararea unui produs

Dreptul cumparatorilor de a fi despagubiti in mod real si corespunzator pentru pagubele generate de calitatea necorespunzatoare a produselor si serviciilor este prevazut in Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului. Vanzatorul este raspunzator fata de consumator pentru orice lipsa a conformitatii existente la momentul in care au fost livrate produsele.

6. Ce drepturi ai daca ti-a intarziat avionul sau daca zborul a fost anulat

Drepturile pasagerilor aerieni sunt reglementate de Regulamentul nr. 261/2004 al Consiliului European si al Parlamentului European de stabilire a unor norme comune in materie de compensare si de asistenta pasagerilor in eventualitatea refuzului la imbarcare si anularii sau intarzierii prelungite a zborurilor. Daca avionul intarzie sa decoleze, consumatorii au dreptul la asistenta din partea operatorilor de transport aerian. De asemenea, au dreptul la doua apeluri telefonice, telefon sau fax.

7. Ce drepturi ai daca ai cumparat un produs defect

Orice reparare sau inlocuire a produselor va fi facuta in cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilita de comun acord intre vanzator si consumator si fara niciun inconvenient semnificativ pentru consumator, luand in considerare natura produselor si scopul pentru care acesta a solicitat produsele, in conditiile legii, se subliniaza in Legea nr. 449/2003. Totusi, perioada de timp rezonabila nu poate depasi 15 zile calendaristice de la data la care cumparatorul a adus la cunostinta vanzatorului lipsa de conformitate a produsului.

 8. Ce drepturi ai cand esti clientul caselor de schimb valutar?

Persoanele care vor sa efectueze o operatiune de schimb valutar au dreptul sa fie informate de catre casele de schimb valutar asupra cursurilor de schimb valutar, atat pentru operatiunile de vanzare, cat si pentru operatiunile de cumparare de valuta, prin afisare la loc vizibil, in interiorul si in exteriorul casei.

9. Ce drepturi ai cand soliciti un credit?

Inainte de semnarea unui contract de credit, clientul are anumite drepturi pe care si le poate exercita. Acesta poate solicita bancii anumite informatii, pe care institutia este obligata sa i le furnizeze intr-o anumita perioada de timp. In plus, clientul are dreptul de a se retrage din contractul de credit, fara sa-si justifice decizia.

10. Locuiesti cu chirie? Afla ce drepturi si obligatii iti revin

Chiriasii vor primi locuinta impreuna cu toate accesoriile sale pe care le vor putea folosi pe toata durata contractului de inchiriere. In ceea ce priveste reparatiile necesare pentru a mentine bunul in stare corespunzatoare de intrebuintare pe toata durata locatiunii, acestea vor fi efectuate de proprietar. In schimb, reparatiile locative, a caror necesitate rezulta din folosinta obisnuita a bunului vor fi suportate de chirias.

La ce numar de telefon suni daca iti sunt incalcate drepturile de consumator?

Telefonul consumatorului, denumit si INFOCONS, este o linie telefonica cu tarif normal, la care consumatorii pot suna pentru a primi informatii cu privire la modul in care pot face sesizari sau reclamatii cu privire la produsele si serviciile ce le sunt puse la dispozitie.

Pana in decembrie 2012, numarul de telefon la care consumatorul putea suna pentru a face sesizari sau reclamatii era 0800.080.999, apelul fiind gratuit din reteaua Romtelecom. Acest numar a fost schimbat prin Ordinul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului nr. 473/2012, care modifica masurile de informare ale consumatorilor, publicat in Monitorul Oficial, nr. 823 din 7 decembrie 2012.

Potrivit actului normativ, noul Telefon al Consumatorului, INFOCONS, este 021.9551, o linie telefonica cu tarif normal in toate retelele. Aceasta desi vechiul numar, 0800.080.999, era apelabil gratuit din reteaua Romtelecom. Mirela Oprea, avocatnet.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie