Mircea Diaconu nu poate candida la alegerile pentru Parlamentul European
Mircea Diaconu nu poate candida pentru o functie eligibila de membru al Parlamentului European, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010, precizeaza Agentia Nationala de Integritate într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
”Lui Mircea Diaconu i se aplica sanctiunea prevazuta de dispozitiile art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/2010, în sensul decaderii din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica pe o perioada de 3 ani, respectiv cea de membru al Parlamentului European, de la data ramânerii definitive a raportului de evaluare, si anume pâna la data de 19.06.2015: ‘daca persoana a ocupat o functie eligibila, nu mai poate ocupa aceeasi functie pe o perioada de 3 ani de la încetarea mandatului […] persoana eliberata sau destituita din functie […] sau fata de care s-a constatat existenta conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decazuta din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica […], pe o perioada de 3 ani de la data eliberarii, destituirii din functia ori demnitatea publica respectiva sau a încetarii de drept a mandatului”’, precizeaza ANI.
Totodata, Agentia reaminteste ca la data de 19 iunie 2012, Înalta Curte de Casatie si Justitie a emis decizie definitiva si irevocabila în sensul mentinerii ca legal si temeinic a raportului de evaluare prin care ANI a constatat starea de incompatibilitate a fostului senator.
”Raportat la acest fapt, Curtea Constitutionala a opinat, prin decizia nr. 972/2012, faptul ca ‘votul negativ cu privire la starea de incompatibilitate constatata irevocabil printr-o hotarâre judecatoreasca, Senatul a actionat ultra vires, arogându-si competente care apartin puterii judecatoresti’ si a constatat ‘existenta unui conflict juridic de natura constitutionala între autoritatea judecatoreasca si autoritatea legiuitoare, reprezentata de Senatul României, de natura a împiedica puterea judecatoreasca sa îsi îndeplineasca atributiile constitutionale si legale cu care a fost învestita”, adauga sursa citata.
În comunicat se mai precizeaza faptul ca Agentia Nationala de Integritate va utiliza toate instrumentele legale si institutionale în ceea ce priveste respectarea interdictiei referitoare la candidatura lui Mircea Diaconu la alegerile pentru Parlamentul European.(AS — autor: Cristina Tatu, editor: Mihai Simionescu), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!